-->*/?>

Proiect de acțiuni ale Asociației ”La Maison Roumaine”, dedicate Centenarului Unirii Basarabiei cu România

 

Propuneri pentru Conferința CENTENARUL UNIRII și BASARABIA

Programată la Bucureşti, în data de 20 august 2017

 

Ca urmare a Apelului pentru Centenar, lansat de Platforma Unionistă ”Acțiunea 2012”, în colaborare cu Mișcarea Civică ”Tinerii Moldovei” și Asociația” Unirea- ODIP”, Asociația La Maison Roumaine propune Proiectul de mai jos.

Proiect de acțiuni ale Asociației ”La Maison Roumaine”, dedicate Centenarului Unirii  Basarabiei cu România

  1.  Promovarea manifestaţiilor de 25/03/2018 şi 01/12/2018 şi participare la acestea
  2.  Implicare în definirea traseului Marşului Alba-Iulia-Chişinău şi participare la acesta
  3.  Participare şi susţinere financiară a Caravanei Unirii, vara 2018
  4.  Participare la organizarea unei conferinţe pe tema Unirii cu personalităţi şi specialişti,  la Bruxelles
  5. Contribuţie la Fondul Unirii
  6. Publicarea şi distribuirea unei scurte Pledoarii pentru Unire
  7. Valorificarea unor fotografii semnificative de la Unirea din 1918 
  8. Publicarea unui volum de istorie orală cu interviuri luate locuitorilor de peste Prut
  9. Lansarea unui program de înfrăţiri între profesionişti omologi de pe ambele maluri ale Prutului

      10. Publicarea în limba franceză a unui volum de mărturii  ale străinilor despre spaţiul românesc de-a lungul secolului XX


 

1. Promovarea manifestaţiilor din 25/03/2018 şi 01/12/2018 şi participare la acestea[1]

Obiectiv :

Participare publică semnificativă, vizibilitate optimă

Mijloace:

Promovare Facebook, site LMR, e-mail

Participare a unor membri LMR, distribuire de pliante ( flyere)

Implicare LMR:

Prin administratorul de pagină Facebook și site web, contribuţie la redactarea pliantelor, membri care participă la manifestaţii

Responsabili : Cristina Andrei, Danielle Herlea, Alexandre Herlea

 

2. Implicare în definirea traseului Marşului Alba-Iulia-Chişinău şi participare la acesta[2]

Obiectiv :

Crearea unui traseu punctat de locuri semnificative pentru istoria românilor.

Mijloace:

Alegerea unui circuit, a etapelor şi manifestărilor la diferitele opriri.

Implicare LMR:

Consiliere şi implicarea unor membri la nivel local

Responsabil: Sandu Hangan

 

3.  Participare şi susţinere financiară a Caravanei Unirii, vara 2018[3]

Obiectiv :

Susţinerea campaniei de informare prin participare directă la dialogul cu locuitorii.

Mijloace:

Deplasare şi participare la activităţi alături de organizatori pe o perioadă determinată.

Implicare LMR:

Participare la Caravană, mobilizare și promovare, implicare în campania de finanțare

Responsabili : Alexandre Herlea, Danielle Herlea

 

4.  Participare la organizarea unei conferinţe pe tema Unirii cu personalităţi şi specialişti,  la Bruxelles[4] 

Obiectiv:

Convingerea opiniei internaţionale asupra justeţei şi necesităţii unirii

Mijloace:

Identificarea potenţialilor decidenţi

Pregătirea de scrisori de invitaţie (franceză, engleză, germană...)

Implicare LMR:

Prin membri voluntari aflaţi în poziţii-cheie

Responsabil:  Alexandre Herlea

  

5.  Contribuţie la Fondul Unirii[5]

 Obiectiv:

Susţinerea proiectelor comune în favoarea Unirii.

Mijloace:

Apel la donaţii prin Facebook, mesaje; operaţiuni bancare

Implicare LMR:

Proporţional cu posibilităţile asociaţiei

Responsabil : Alexandre Herlea, Danielle Herlea

 

6.  Publicarea şi distribuirea unei scurte Pledoarii pentru Unire[6]

 Obiective:

  • Informarea publicului despre condiţiile Unirii din 1918 şi rezultatele sale.
  • Oferirea de instrumente comparative, în special prin exemplul reunificării Germaniei.

Mijloace:

  • oRedactarea şi traducerea unui text sintetic (română, engleză, franceză, germană, rusă...).
  • oEditare grafică, tipărire şi distribuire de pliante
  • oDistribuire către parlamentari şi alţi oficiali (e-mail, imprimate)
  • oPublicare, diseminare și promovare online

Implicare LMR:

Redactare, editare grafică (prezentare, punere în pagină), traducere

Responsabili: Nicolas Teculescu, Sandu Hangan, Cristina Andrei

 

7.   Valorificarea unor fotografii semnificative de la Unirea din 1918 

Obiectiv :

  • Reintroducerea în conştiinţa publică a portretelor personalităţilor Unirii;
  • Punerea în valoare a unui patrimoniu fotografic dispersat sau ignorat.

Mijloace:

  • Imprimare sub formă de cărţi poştale, postere, afişe; publicare și distribuire
  • Colaborare cu alte asociaţii pentru obţinerea drepturilor de publicare.

Implicare LMR:

  • Selecţia personalităților (ex: Stere, Murafa, Mateevici, Halipa, Pelivan, dar şi Hossu, Goldiş, Maniu etc.);
  • Depistarea fotografiilor ( ex: fotografie de grup cu Sfatul Ţării);
  • Restaurarea digitală a imaginilor, concepţie grafică
  • Promovarea online a acțiunii, colaborare cu site-uri și asociații

Responsabili : Mircea Ivănoiu, Sandu Hangan, Cristina Andrei

 

8. Publicarea unui volum de istorie orală cu interviuri luate locuitorilor de peste Prut

Obiectiv:

Crearea unui instrument de cunoaştere a istoriei prin experienţe individuale

Mijloace:

Realizare de interviuri, transcriere, editare, publicare, distribuire

Implicare LMR:

Colaborare cu alte asociaţii; participarea unor membri voluntari

Responsabili : Mircea Ivănoiu, Cristina Andrei

 

9.  Lansarea unui program de înfrăţiri între profesionişti omologi de pe ambele maluri ale Prutului[7]

Obiectiv :

Cunoaşterea reciprocă şi schimbarea mentalităţilor la nivel individual, prin relaţii personale.

Mijloace:

  • Vizite reciproce; folosirea experienţei existente, de exemplu a Asociaţiei ASTRA
    • Schimb de documentaţie şi logistică
    • Schimb de experiență pe durata vacanţei (pentru copii) etc.

Implicare LMR:

Ȋn colaborare cu alte asociații; participarea unor membri voluntari în acest program

Responsabil: Mircea Ivănoiu

 

10. Publicarea în limba franceză a unui volum de mărturii  ale străinilor despre spaţiul românesc de-a lungul secolului XX

Obiectiv:

Evidenţierea în faţa opiniei internaţionale a unităţii istorice, culturale şi lingvistice a românilor de pe ambele maluri ale Prutului

Mijloace:

  • Mărturii politice şi istorice: Saint Aulaire, P. Morand, J.Mouton, Ch. De Gaulle etc.;
  • Mărturii turistice ale diverşilor romancieri:  L. Clarétie, P. L. Farmor, O. Manning, M. Asturias, D. Fernandez etc.

Implicare LMR:

Susţinere în redactare şi colaborare cu alte asociaţii pentru finanţarea publicării.

Responsabil : Bernard Camboulives

 


 

NOTĂ: Documentul de față reprezintă un proiect al Asociației La Maison Roumaine, cuprinzând acțiuni ale acesteia pe tema Centenarului Unirii Basarabiei cu România, realizate pe 27 martie 1918 – primul pas către România Mare, înfăptuită la 1 Decembrie 1918. Unele dintre propunerile prezentate în acest proiect corespund tematic cu obiectivele pe care le propune Apelul pentru Centenar menționat mai sus, însă nu reprezintă sub nici o formă obligații implicite sau explicite pe care asociația noastră și le-ar lua față de orice entitate/inițiativă asociată cu diferitele acțiuni dedicate Centenarului Marii Uniri de la 1918.

De altfel, acțiunile asociației noastre pe tema Marii Uniri împlinite la 1 Decembrie 1918 sunt mai ample și mai numeroase, debutând în 2016 cu o serie de manifestări dedicate Centenarului intrării României în Marele Război și continuând, firesc, cu alte acțiuni planificate pentru perioada 2017-2018, dedicate limbii române și comunităților românești din afara Țării-mamă, evenimentelor din timpul Marelui Război, comemorării unor personalități, precum și inițiativelor din toate domeniile, desfășurate în favoarea unirii.

Membrii și simpatizanții noștri vor fi ținuți la curent cu evoluția proiectului și sunt rugați, desigur, să participe, în măsura posibilităților, la inițiativele noastre și eventual  să facă și alte propuneri, pentru care le mulțumim anticipat.



[1] Acțiune corespunzătoare Punctului 1 al Apelului pentru Centenar (Manifestaţii stradale de amploare în datele de duminică, 25 martie 2018, şi sâmbătă, 1decembrie 2018, la Chişinău)

[2]Acțiune corespunzătoare Punctului 2 al Apelului pentru Centenar (Rememorarea clipelor de jertfă şi de glorie date de înaintaşii noştri prin realizarea unui marş pe jos din capitala Marii Uniri, Alba Iulia, până în capitala de astăzi a Republicii Moldova, Chişinău, în vara anului 2018)

[3]Acțiune corespunzătoare Punctului 4 al Apelului pentru Centenar (Informarea de la om la om a cetăţenilor Republicii Moldova privind însemnătatea Unirii prin caravane în satele din stânga Prutului. Concerte, proiecțiile de filme, lansările decarte şi alte manifestări culturale vor fi desfăşurate pentru realizarea obiectivelor) 

[4] Acțiune corespunzătoare Punctului 14 al Apelului pentru Centenar (Lobby la nivel internaţional, în special la nivelul Comisiei Europene şi al Parlamentului European, şi informarea opiniei publice în legătură cu viitorul comun al României și Republicii   Moldova. O   conferinţă   internaţională,   cu   participarea   parlamentarilor europeni, va fi organizată la Bruxelles de către Diaspora unionistă)

[5]Acțiune corespunzătoare Punctului 9 al Apelului pentru Centenar (Înfiinţarea unui FOND AL UNIRII şi alimentarea lui cu donaţii şi sponsorizări, prin intermediul căruia să fie finanțate punctele propuse)

[6] Acțiune corespunzătoare Punctului 14 al Apelului pentru Centenar (Lobby la nivel internaţional, în special la nivelul Comisiei Europene şi al Parlamentului European, şi informarea opiniei publice în legătură cu viitorul comun al României și Republicii   Moldova. O   conferinţă   internaţională,   cu   participarea   parlamentarilor europeni, va fi organizată la Bruxelles de către Diaspora unionistă) 

[7] Acțiune corespunzătoare Punctului 5 al Apelului pentru Centenar (Aducerea   în   cadrul  programului   „Cunoaște-ți   Țara”,   în   România,   a   zeci   de  mii de basarabeni care nu au trecut niciodată Prutul)