Se duc titanii…

 

de Valeriu Dulgheru


Foto: Alexandru Mosanu (1932-2017). Sursa: alchetron.com

Generația de Aur a anilor ‘90 se tot rărește. Ne părăsesc titanii: Gr. Vieru, I. Ungureanu, Gh. Ghimpu, L. Istrati, I. Vatamanu, L. Lari ș.m.a. Acum și Alexandru Moșanu. Joi seara, 07.12.17, după o luptă crâncenă cu o boală incurabilă, care l-a mistuit, la vârsta de 85 de ani, ne-a părăsit marele patriot, academician, profesor universitar, un mare intelectual, pur și simplu un mare om și domn, istoricul Alexandru Moșanu, primul președinte al Parlamentului Republicii Moldova, militant de vază pentru Unire. A plecat fără să-și vadă visul împlinit – visul Reunirii! Este o perioadă tristă pentru întreaga românime: maiestatea sa Regele Mihai, marele om politic Alexandru Moșanu, ambasadorul culturii românești în întreaga lume Vladimir Curbet – ne-au părăsit pe parcursul a doar două zile.

În pofida multor critici (mai multe nefondate!) din partea unor mitici aduse primului parlament, comparând cu ce am avut și avem în parlamentele de după 1994, putem spune cu siguranță că primul parlament a fost Generația de Aur a Basarabiei moderne. Oare îi putem compara pe președinți ai parlamentelor precum analfabeții Moțpan și Ostapciuc, cei fără principii și valori Diacov și Lupu cu adevăratul ,profundul intelectual Alexandru Moșanu? După nivelul intelectual, prin contribuția adusă pentru revenirea acestei așchii de popor român deznaționalizate, rusificate, marginalizate, la izvoarele naționale, merită să i se acorde această înaltă apreciere. Atunci, la 1918, o generație ieșită din cruntul regim țarist-velicorus, care promova o politică de rusificare acerbă și oprima orice manifestare de dragoste de neam, de libertate, a realizat Marea Unire. Dar și în anii 90, după 50 de ani de regim satanic sovietic rusesc, care a promovat aceeași politică de rusificare, deznaționalizare, de creare a ”homo sovieticus”, o generație a lui Vieru, Ungureanu, Moșanu, Dabija, Hadârcă, Ghidirim, Mătcaș, Nedelciuc, Costin, Șoimaruș.m.a., renăscută din cenușă ca pasărea Phoenix, a readus conștiința națională la un nivel care părea pierdut pentru totdeauna (cel puțin așa credeau ștabii comuniști). Multe dintre aceste succese se datorează marelui om politic Alexandru Moșanu, care, prin modestia sa, prin cumpătul său, prin erudiția de care a dat dovadă a știut cum să-i atragă de partea sa pe mulți șovăitori, neinformați, care au votat mai multe legi epocale.

De unde a venit acest mare intelectual? De acolo unde vorba poetului, s-a născut veșnicia – de la țară, în comuna Braniște, jud. Bălți. Fiu de țăran de care nu s-a sfiit să recunoască de fiecare dată (de la tatăl său țăran a moștenit toate aceste calități omenești care l-au făcut un mare om!), desculț, flămând, fără bursă și cămin în plină foamete din 1946-47,a venit la Școala Pedagogică din Bălți să facă școală. Și a făcut o foarte bună școală, devenind pe parcurs un valoros cercetător științific, profesor universitar, decan, academician, cavaler a celor mai înalte ordine ale Republicii Moldova și României.

Alexandru Moșanu nu a venit ca un intrus în fruntea Mișcării de Eliberare Națională a anilor 90. Urcușul spre Olimp și l-a construit metodic. În 1971 este admonestat cu o mustrare aspră din partea lui Ivan Bodiul pentru un articol publicat care i-a deranjat pe satrapi. Pe parcurs a promovat insistent adevărul științific. În 1989 devine primul președinte al Asociației Istoricilor care readuce Istoria Românilor în școală, pe care nici tunurile comunistului Voronin, nici muschetele de lemn ale socialistului Dodon nu au mai putut-o scoate. „Identitatea românească a moldovenilor a fost constatată de cărturari din Evul Mediu, de cronicarii noştri, de Dimitrie Cantemir şi de marii oameni de cultură şi politici din secolul XIX. Această identitate a început să fie pusă la îndoială de exponenţii imperialismului rus, ai Rusiei ţariste, care în 1812 a anexat partea de răsărit a Ţării Moldove. Cele mai mari falsuri în problema identitară s-au comis în perioada sovietică de ocupaţie. Atunci ne-a fost impusă ideologia moldovenismului antiromânesc, transformată într-o măciucă şi utilizată în scopul înăbuşirii spiritului naţional al românilor de la Est de Prut…” declara savantul Alexandru Moșanu.Tot atunci a propus prima revistă istorică profund națională ”Destinul Românesc” (în special, al românilor dintre Prut și Nistru!), fiind redactorul șef al acestei reviste.

Pentru cumsecădenia, onestitatea și erudiția sa, la 4 septembrie 1990 este ales președinte al primului Parlament. La 23 august 1991 a propus și realizat interzicerea partidului comunist al Moldovei. La 27 august 1991, în fața Marii Adunări Naționale de sute de mii de oameni, președintele parlamentului Alexandru Moșanu a dat citirii Declarația de Independență, menționând. „În noi a rămas nestinsă scânteia spiritului românesc”. Declarația de Independență a fost votată în aceeași zi în parlament de toți cei prezenți – 278 de deputați. Despre această declarație A. Moșanu avea să se destăinuie mai târziu. ”Nu a fost cea mai bună soluție, dar la moment nu era posibil altceva. Eram puțini, foarte puțini pentru Unire. Și în parlamentul din Țară o singură persoană a votat împotriva independenței Republicii Moldova… Decizia din 21 decembrie 1991 de intrare în CSI a fost o greșeală. Parlamentul a ratificat acest acord doar în aprilie 1993, după ce la 2 februarie 1993, prin votul majorității agrariene, am fost destituit…”.

« L-am cunoscut ca un om pe cât de modest, că îl vedeam la microfon mergând un pic parcă puțin gârbovit, din modestie de fapt, pe atât de o dreaptă și plină de demnitate i-a fost coloana vertebrală » a declarat fostul deputat Nicolae Misail.

Militant de vază al Mișcării de Eliberare Națională de la sfârșitul anilor 80’, după ce în Frontul Popular apăruseră primele simptome de abatere de la principiile democratice și naționale (care ulterior au condus la distrugerea acestei prime și celei mai puternice formațiuni politice de sorginte națională!), a fost unul din fondatorii noului curent al intelectualității. ”Îmi pare bine că am fost împreună în 1993 la constituirea Congresului Intelectualității, apoi a PFD”  – avea să declare mai târziu A. Moșanu.

Mă simt profund onorat că am fost alături de patriotul Moșanu în acele clipe, dar și mai târziu. A fost primul președinte (și cel mai bun!) al noului Partid al Forțelor Democrate. După un an de președinție, conform statutului, a părăsit postul. Din cumsecădenia de care dădea dovadă nici nu a încercat să mai prelungească termenul de președinție (cum de altfel au procedat după el), dar – cum a arătat timpul – aceasta ar fi fost foarte benefică pentru noul partid, cel mai promițător la începuturi.

Patriotul Alexandru Moșanu primea foarte dureros eșecurile guvernărilor democrate venite după dictatura comunistă, considerându-le drept propriile eșecuri. A fost președintele Mișcării Civice 1812, care avea scopul major al Reunificării cu Țara. A susținut activ constituirea Platformei Unioniste Acțiunea 2012, privind-o ca pe o mișcare națională aflată deasupra partidelor politice. „Unioniști sunt foarte mulți, dar ei sunt dispersați în diferite partide și trebuie regândit ce fel de structură trebuie creată pentru a mobiliza aceste forțe unioniste. Știm că Republica Moldova nu are nicio perspectivă ca stat independent, dacă ea nu este un stat românesc. Ideea aceasta a organizării, a mobilizării a forțelor poate să pună în mișcare întreaga societate… Avem strictă nevoie de susținerea de peste Prut. Însă sunt forțe acolo (în România – n.n.) care într-atât s-au ”europenizat”, încât mai că nu ne sfătuie ”Hai, înțelegeți-vă cu rușii!”. Se știe că Rusia are agenții săi în toată Europa încă din sec. XVIII, inclusiv la Bruxelles, București…” – declara cu durere în suflet la o întrunire cu militanții de vază ai Platformei ”Acțiunea 2012”.

În memoria marelui Patriot Alexandru Moșanu toate forțele prounioniste (asociații, partide politice) trebuie să se unească și să înfăptuiască visul care l-a mistuit permanent – Reunirea cu Țara! Alianța pentru Centenal poate fi acea structură ”pentru a mobiliza aceste forțe unioniste”! Acesta ar fi cel mai bun omagiu adus marelui Patriot Alexandru Moșanu.

Sute de oameni l-au însoțit în ultimul drum pe cel care a fost și va rămâne în inimile noastre nobilul Alexandru Moșanu. Și natura l-a petrecut cu primii fulgi de zăpadă în acest an, care sunt starea cea mai pură a naturii.

Dumnezeu să-l odihnească acolo în ceruri, iar noi să-i îndeplinim testamentul politic!

8 decembrie 2017

 

Elogiul limbii române

de Ioan Aurel Pop

Discurs rostit în data de 31 August, la Cluj-Napoca, în cadrul unui eveniment special, organizat de municipalitate, cu prilejul Zilei Naționale a Limbii Române.

Singurul popor care are ca Sărbătoare Națională o zi închinată limbii este poporul nostru, prin ramura sa moldoveană. Această zi se serbează la 31 August și amintește momentul când, sub stăpânire sovietică încă, românii din stânga Prutului au revenit la grafia latină, sfidând regimul comunist de atunci. De altminteri, imnul însuși al țării românești dintre Prut și Nistru este un prinos adus limbii noastre. De la o vreme, târziu, ne-am luat și noi pe seamă și am decis ca Ziua Limbii Române să fie o sărbătoare și dincoace de Prut. Mai bine mai târziu decât deloc!
În al doilea rând, pentru unii dintre români, încă înainte de a exista România, patria s-a definit prin limbă (Mihail Kogălniceanu definea, la Iași, la 1843, patria ca toată acea întindere de loc pe care se vorbea românește. Pentru alții, limba a fost chiar patria (Nichita Stănescu: „Patria mea este limba română”). Firește, zicerea aceasta are un context al ei: „Nu spun că alte limbi, alte vorbiri nu ar fi minunate și frumoase. Dar atât de proprie, atât de familiară, atât de intimă îmi este limba în care m-am născut, încât nu o pot considera altfel decât iarbă. Noi, de fapt, avem două părți coincidente, odată este patrie de pământ și de piatră și încă odată este numele patriei de pământ și de piatră. Numele patriei este tot patrie. O patrie fără de nume nu este o patrie. Limba română este patria mea. De aceea, pentru mine, muntele munte se zice, de aceea, pentru mine iarba iarbă se spune, de aceea, pentru mine izvorul izvorăște, de aceea, pentru mine viața se trăiește.” Și mai departe: „Frumusețea lucrurilor concrete nu poate fi decât exprimată în limba română. Ce patrie minunată e această limbă! Ce nuanță aparte îmi dau seama că ea o are! Această observație, această relevație, am avut-o abia atunci când am învățat o altă limbă.”. Emil Cioran scria la fel: „Noi nu trăim într-o țară, noi trăim într-o limbă”. Pentru alții limba a fost sfântă, comoară, foc ce arde, cântec, graiul pâinii, frunză verde, vechi izvoade, un șirag de piatră rară (vezi Alexe Mateevici, cu a sa „Limba noastră”).

 
Pentru cercetătorii trecutului, limba este un tezaur de surse istorice. 
Pentru mine, limba este un organism viu, care se naște, crește, se dezvoltă, îmbătrânește și moare, odată cu poporul care a creat-o și căruia s-a servit drept mijloc de comunicare. Pe de altă, parte, limbile, ca și popoarele, nu mor niciodată, ci se topesc unele în altele. Din această perspectivă, româna este latina dunăreană (Iancu Fischer), așa cum s-a transformat ea în ultimele două milenii. Popoarele care au creat limbi literare – cu opere scrise – sunt popoare civilizate, trainice, creatoare de istorie.
Îndrăznesc să vă vorbesc despre limba română, deși sunt doar lingvist prin adopțiune. Nu voi vorbi despre limba română în general – decât la început –, ci despre limba română din secolul al XVI-lea. Așa că vă rog să îmi acordați circumstanțe atenuante. Vorbesc despre limba română din trecut, iar tot ceea ce este trecut aparține istoriei. La Universitate, între primele lucruri învățate de la dascălii mei, a fost acela că istoria nu se poate face fără științe auxiliare și fără filologie clasică, medievală și modernă.

***

Studiul sistematic al limbilor este o disciplină ca oricare alta și se face de către specialiști. Acest adevăr nu-i împiedică însă pe mulți amatori să se pronunțe în variate maniere, conducând adesea la confuzii și dezorientări în rândul publicului larg. Această soartă a avut-o și limba română, mai ales că situația sa sui generis predispune la diferite supoziții și interpretări.

Astăzi nu mai susține nimeni în chip serios că româna nu este o limbă romanică, chiar dacă încă mai este plasată în companii ciudate, alături de limbile slave sau este clasificată după criterii nepotrivite, uneori mai mult geografice decât lingvistice. Recent mi-a atras atenția un articol de Corneliu Riegler, intitulat ritos „Falsificarea istoriei în manualele românești”. Autorul este deranjat de faptul că Alexandru Graur sublinia, în 1947, „de cel puțin cinci ori, pe parcursul a trei pagini, originea latină a limbii române”, când, de fapt, vocabularul limbii române ar fi „mai mult nelatin”.

 
Mai întâi, Alexandru Graur avea perfectă dreptate: limba română este o limbă neolatină, fără nicio îndoială și spun asta toți specialiștii serioși, de la Carlo Tagliavini până la Alf Lombard și din Evul Mediu până astăzi. Repetarea obsesivă a autorului român avea tâlcul ei, pe de o parte fiindcă chiar între români se mai găsiseră cârtitori, unii din necunoștință de cauză, alții cu scopuri insidioase; pe de alta, marele savant Alexandru Graur prevestea parcă ceea ce a avea să se întâmple nu peste mult timp, în „obsedantul deceniu”, când limba română urma să fie declarată, din rațiuni politice, slavă. 
În altă cuprindere, vocabularul nu este un criteriu esențial de clasificare a unei limbi. Concludent în acest sens este exemplul limbii engleze, o limbă germanică ornată cu un vocabular majoritar romanic (neolatin). Nu este însă și cazul limbii române, al cărei vocabular este în cea mai mare parte latin și neolatin. Este drept că, dintre cele peste 50 000 de cuvinte ale limbii române, numai circa 2 000 de cuvinte-bază (adică fără derivatele lor, care sunt foarte multe) sunt moștenite direct din limba latină, dar aceasta este situația în fiecare dintre limbile romanice . Altfel spus, limba română nu are mai puține cuvinte moștenite din latinește decât celelalte limbi romanice. Pe lângă această zestre normală, foarte bogată, mai sunt mii de cuvinte-bază latine și neo-latine preluate copios în românește de-a lungul timpului, din Evul Mediu până astăzi.

 
Aici apare și chestiunea „relatinizării limbii române”, chestiune reală, dar preluată în chip amator și semidoct de unii, răuvoitor și tendențios de alții. Autorul citat mai sus, în articolul din „Cultura”, deplânge ocolirea în manualele de gimnaziu și de liceu a acestei importante chestiuni a „relatinizării” limbii prin intermediul francezei, în secolul al XIX-lea. Mai întâi, „relatinizarea” – câtă a fost și dacă a fost – s-a făcut începând cu secolul al XVIII-lea, prin uriașul efort de occidentalizare a lumii românești întreprins de Școala Ardeleană, iar apoi de către curentul latinist (cu toate exagerările care au urmat). În al doilea rând, după cum vom dovedi mai jos, a fost vorba mai mult despre o îmbogățire și modernizare a limbii noastre – proces prin care au trecut atunci aproape toate limbile europene – decât de o „relatinizare”. Termenul acesta din urmă sugerează sau induce în mințile amatorilor ideea că limba noastră nu ar fi fost romanică (neolatină) înainte de secolul al XIX-lea și că ar fi devenit astfel prin efortul artificial al unor învățați și al elitei boierești trimise să studieze în Franța („bonjuriștii”). Or, realitatea limbii române nu are nicio legătură cu acest proces, de altminteri foarte important pentru occidentalizarea civilizației românești, pentru sincronizarea culturii noastre cu cea europeană. 
Așa-zisa relatinizare, despre care vorbesc mulți, dar pe care o cunosc în detaliu, după metode științifice, puțini, s-ar fi produs – ne se spune cel mai adesea – în secolele al XVIII-lea și al XIX-lea. Pentru a constata în chip documentat dacă a fost așa sau nu, este nevoie de o operațiune simplă, adică de a vedea cum arăta limba noastră înainte de aceste secole, mai exact înainte de 1700. 
Există cel puțin două căi în vederea lămuririi acestei chestiuni, a specificului limbii române vechi: prima are în vedere analizarea mărturiilor din epocă, adică de dinainte de secolul al XVIII-lea despre limba română, cu metodele validate în prezent de către istorici; a doua se referă la studierea textelor transmise de atunci (tot de dinainte de secolul al XVIII-lea), cu metodele recunoscute astăzi drept corecte de către lingviști.

Mărturiile autorilor străini despre limba română medievală și modernă timpurie sunt arhicunoscute în România, dar sunt aproape ignorate în exterior. Se cunosc peste o sută de izvoare narative din secolele al XV-lea și al XVI-lea, care atestă caracterul romanic al limbii române. Cele mai multe aparțin autorilor italieni, care, în funcție de gradul lor de cultură, cataloghează româna ca fiind o limbă latină coruptă (modificată) sau drept o italiană stricată. Primii sunt, de regulă, învățați, umaniști, oameni ai bisericii, soli, secretari regești, notari etc., iar cei din categoria a doua sunt negustori, militari, aventurieri, oameni simpli. Cei de alte etnii – germani, slavi, greci, francezi, spanioli și alții – vorbesc despre latinitatea limbii române, constatată în mod direct sau prin mărturiile altora. Mai există o categorie a autorilor locali, unguri și sași, trăitori printre români, care sunt capabili să dea și exemple concrete ca să arate latinitatea românei. În fine, sunt și relatări românești despre latinitatea românei, inaugurate de Nicolaus Olahus și continuate apoi în chip copios de umaniștii târzii, de preiluminiști și de iluminiști. 
Mă voi referi aici doar la o categorie specială de izvoare de acest gen, anume la acele surse care nu doar constată latinitatea românei, ci și plasează româna, în chip explicit, printre limbile romanice. În acest demers, doresc să aduc un omagiu marelui lingvist Eugen Coșeriu (1921-2002), acela care a făcut cel dintâi această întreprindere. Indirect, omagiul să îndreaptă și spre Sextil Pușcariu (1877-1948), cel mai mare lingvist român din toate timpurile, primul rector român al universității mele.

Structura lexicală a textelor românești rămase din secolele XVI-XVII stă și ea mărturie asupra caracterului limbii. Exemplele de mai jos, culese numai din secolul al XVI-lea, sunt edificatoare: Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung are în total 202 cuvinte românești, dintre care 12 au origini nelatine. Prin urmare, proporția cuvintelor latine este de 94,06%, iar a nelatinelor de 5,94%. Proporția cuvintelor slave (opt dintre cele 202) este de 3,96% din total. Exemple: corabie, boier, megieș, slobozie, lotru, a păzi. Celelalte sunt de origine necunoscută, maghiare (oraș, meșter), grecești (frică).

Firește, datele de mai sus sunt parțiale și sumare. Un inventar al tuturor autorilor și textelor care, de la finalul etnogenezei până în secolul al XVII-lea inclusiv, susțin latinitatea limbii române ar fi impresionant. Personal, numai între 1501 și 1593, am numărat circa 35 de autori italieni care susțin că româna descinde din latină sau că este înrudită cu latina și italiana. În textele românești studiate, proporția cuvintelor de origine latină utilizate – fără analize de detaliu – este mai mare de 80%. Detalierile ar demonstra că și incidența cuvintelor, ca și structura gramaticală a acelor texte conduc spre aceeași concluzie: româna a fost și este o limbă romanică. Faptul poate să fie cu atât mai surprinzător cu cât româna este singura limbă romanică aflată, în Evul Mediu, în imposibilitatea de a-și fortifica și lărgi latinitatea prin împrumuturi din limba cultă utilizată, așa cum au putut face italiana, franceza, spaniola etc. Românii, având drept limbă de cult, de cancelarie și de cultură slavona, și-au îmbogățit limba lor vernaculară și literară cu slavisme. Și cu toate acestea, latinitatea limbii nu a fost afectată
Structura etimologică a vocabularului românesc este foarte clară și bine cunoscută azi: aproape trei sferturi din cuvintele limbii române contemporane sunt de origine latină (30,33% moștenite, iar restul venite din franceză, latina savantă, italiană, engleză etc.), 14% slave, restul fiind neogrecești, germane, turcice, ungare etc. Dar nu această structură este mărturia cea mai eclatantă a latinității, ci structura sa gramaticală. 
Prin urmare, limba noastră este cel mai important izvor istoric viu, aflat la îndemâna tuturor, mărturisitor al romanității românilor. Prin latinitate ne-am păstrat individualitatea în „marea slavă” în care ne aflăm și ne-am legat și re-legat mereu de civilizația occidentală, de unde ne tragem ființa și rostul în această lume. 

Sunt cuvinte care au făcut istorie și prin care se poate explica istoria noastră mai bine decât prin alte surse. Așa sunt bătrân, biserică, păcură, ai (usturoi), nea, păcurar, amăgire (admăgire) etc. Despre unele știm destul de exact când au pătruns în limbă și cum au făcut istorie.

Îngăduiți-mi să închei cu un izvor istoric, așa cum se cuvine!
Am vrut, cu modeste mijloace, să aduc un elogiu limbii române și nu am reușit! Dar, demult, pe la 1480-1490, a reușit cu siguranță un umanist și cronicar italian, Antonio Bonfini – secretar al regelui Matia Corvinul – care i-a lăudat pe români, pe care i-a cunoscut direct, pentru latinitatea lor. Bonfini se miră cum au putut românii, adică acele „colonii romane” aduse de Traian „înecate de valul de barbari”, să păstreze limba latină la Dunăre și în Carpați. Și tot el răspunde cum s-a putut petrece această minune: „Înecate sub valul de barbari, ele – coloniile romane din Dacia – mai exală limba romană și, ca să nu o părăsească nicidecum, se împotrivesc cu atâta îndârjire, încât îi vezi că luptă nu atât pentru păstrarea neatinsă a vieții, cât a limbii”. Cu alte cuvinte, românii și-au putut menține identitatea fiindcă și-au prețuit mai mult limba decât viața! Ce elogiu mai frumos poate fi adus limbii noastre și, odată cu aceasta, poporului care a creat-o și a conservat-o ca pe o „comoară”?
Românii sunt români în primul rând datorită limbii lor.

____________

1. Cultura. Fundația Culturală Română, serie nouă, anul IX, nr. 36 (487), joi 2 octombrie 2014, p. 10.
2. Marius Sala, 101 cuvinte moștenite, împrumutate și create, București, 2010, p. 175.
3. Documente și însemnări românești din secolul al XVI-lea, text stabilit și indice de Gheorghe Chivu, Magdalena Georgescu, Magdalena Ioniță, Alexandru Mareș și Alexandra Roman-Moraru, București, 1979, p. 95.
4. Antonius Bonfinius, Rerum Ungaricarum decades quatuor cum dimidia, Basel, 1568, decad. III, lib. 9, p. 5. Maria Holban (îngrijit de), Călători străini despre Țările Române, vol. I, București, 1968, p. 483.

 

 

 

De Ziua Limbii Române

După anacronica sărbătoare a ”eliberării Moldovei de sub jugul ocupanților fasciști” organizată de kremlinezul pseudo-președinte pe 24 august, dar și pseudo-sărbătoarea independenței RM pe data de 27 august, ambele sărbătorite în stilul celor de 1 mai din perioada sovietică, a venit o adevărată sărbătoare. Puține popoare își sărbătoresc graiul. Românii tocmai prin limbă au supraviețuit ca popor în timpul interminabilelor invazii din estul sălbatic pe parcursul ultimelor două milenii.

 Se spune pe bună dreptate că un popor există atâta timp cât își vorbește limba. Drept argument aduc cazul Rusiei. În procesul lățirii sale peste vecini, imperiul țarist a colonizat peste 200 de popoare. După o guvernare dictatorială a „velicorușilor” dar, în special, după cei peste 70 de ani de rusificare diabolică sovietică sub masca internaționalismului proletar, circa 100 de popoare mici au dispărut. Ce molimă a dat peste aceste popoare? Nu a avut loc nici un cataclism natural. Au dispărut, fiind complet asimilate. În momentul când aceste popoare nu și-au mai vorbit limba, nu  și-au mai educat copiii în limba maternă, ele au dispărut.

 A mirării însă, și după aproximativ 200 de ani de rusificare rusească diabolică prin biserică, școală și administrație, așchia de popor român din Basarabia nu și-a uitat graiul. Puțin stâlcită, puțin impregnată cu unele rusisme (dar nici nu se putea altfel scăpa din îmbrățișarea ursului), limba română a supraviețuit. Dacă imperiul ruso-sovietic ar mai fi existat vreo 50 de ani probabil că noi, basarabenii, am fi dispărut ca exponenți ai națiunii române, iar limba vorbită (și la bucătărie) ar fi fost limbă rusă. Ceea ce ne-a salvat întrucâtva de la asimilare completă a fost acea vecinătate permanentă favorabilă pentru menținerea flăcării aprinse (mă refer la Țara-mamă de peste Prut). În perioada țaristă intelectualitatea basarabeană se refugia peste Prut pentru a-și păstra limba și istoria. În perioada sovietică, pentru cei rămași în Basarabia, grație progresului tehnic limba română trecea Prutul chiar dacă acesta avea șapte rânduri de sârmă ghimpată și era păzit vigilent.

 Este explicabil și faptul că una din problemele de bază ale Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia din anii 90 devenise problema limbii române și a alfabetului latin. La toate protestele de stradă puteau fi văzute transparante cu textul „Limba și alfabet”, „Codrul, apa și pămîntul! Alfabetul și cuvîntul!!”.

 Să ne închinăm în fața înaintașilor noștri: regretatul Grigore Vieru, care în 1986 a alcătuit și editat antologia „Mama, graiul”, regretații Valentin Mandacanu care a scris și scriitorului D. Matcovschi care în funcția de redactor-șef al revistei „Nistru” a publicat în anul 1987 eseul „Veșmântul ființei noastre”, lui Nicolae Dabija, care a adus săptămânalul „Literatură și Artă”, publicație ce a declanșat la sfîrșitul anilor ’80 ai secolului trecut Mișcarea de Eliberare Națională din Basarabia, de la tirajul de 2000 de exemplare (în a. 1986) la cel de 260000 de exemplare în 1989-90, fiind „ziarul literar cu cel mai mare tiraj din Europa”. De menționat că deja la 15 iunie 1989, cu aproape trei luni înainte de adoptarea Legii privind trecerea la alfabetul latin, sub coordonarea lui N. Dabija săptămânalul „Literatură și Artă”a ieșit în grafie latină.

 Grație lor și multor altor adevărați fii ai Neamului astăzi avem frumoase generații care vorbesc o prea frumoasă limbă română!

Sunt sigur, prin aceste frumoase generații educate românește va fi apropiată ziua Reunirii!

Valeriu Dulgheru,

31 august 2017

 

 

 

 

 

 

Apel pentru Centenar (As. ODIP, Acțiunea 2012, Tinerii Moldovei)

APEL PENTRU CENTENAR

 

În atenția opiniei publice și societății civile din România și Republica Moldova,

 

Întrucât:

  • În anul 2018 se împlinesc 100 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri;
  • Prima regiune care s-a unit cu Țara în 1918 a fost Basarabia, pe data de 27 martie;
  • România și Republica Moldova sunt două state care au în comun limba, istoria și cultura; ele nu dețin o individualitate națională separată, ci constituie doua fragmente ale aceleiași țări;
  • După aderarea României la NATO și la Uniunea Europeană, numai asumarea Reîntregirii naționale poate fi proiect de țară și unică modalitate de integrare europeană pentru Republica Moldova;
  • Este datoria fiecărei componente a societății să contribuie la un conturarea unui an 2018 istoric, de succes, în care Republica Moldova să se regăsească pe masa de discuții publice, zi de zi. În completarea proiectelor ce trebuie asumate ca politici publice de către ambele state, prin clasa politică, autoritățile centrale și locale, instituțiile publice, este și datoria asociațiilor și a cetățenilor simpli să își uneasă forțele în promovarea aceleiași idei – 2018 este despre Republica Moldova, și în edificarea viitorului comun celor două maluri de Prut.

Având în vedere cele menționate, Asociația „Unirea – ODIP”, Mișcarea Civică Tinerii Moldovei și Platforma Unionistă Acțiunea 2012 invită toate entitățile asociative și persoanele fizice de pe ambele maluri ale Prutului, dar și din Diaspora, să contribuie prin măsuri și acțiuni concrete la marcarea corespunzătoare a Centenarului Marii Uniri și la apropierea decisivă a Republicii Moldova de România. Măsurile și acțiunile propuse în legătură cu care toate organizațiile, dar și persoanele fizice își pot asuma coordonarea sau implicarea activă sunt următoarele:

  1. Manifestaţii stradale de amploare în datele de duminică, 25 martie 2018, şi sâmbătă, 1 decembrie 2018, la Chişinău.
  2. Rememorarea clipelor de jertfă şi de glorie date de înaintaşii noştri prin realizarea unui marş pe jos din capitala Marii Uniri, Alba Iulia, până în capitala de astăzi a Republicii Moldova, Chişinău, în vara anului 2018.
  3. Distrugerea monopolului mediatic anti-românesc din Republica Moldova prin susţinerea de posturi de radio şi televiziune, în special, şi alte producţii mediatice, în cadrul proiectului UNIREA TV precum și folosirea corespunzătoare a mediului online ca spațiu informațional comun.
  4. Informarea de la om la om a cetăţenilor Republicii Moldova privind însemnătatea Unirii prin caravane în satele din stânga Prutului. Concerte, proiecțiile de filme, lansările de carte şi alte manifestări culturale vor fi desfăşurate pentru realizarea obiectivelor.
  5. Aducerea în cadrul programului „Cunoaște-ți Țara”, în România, a zeci de mii de basarabeni care nu au trecut niciodată Prutul.
  6. Susţinerea candidaţilor unionişti şi crearea unei majorităţi parlamentare unioniste în Legislativul de la Chişinău, în contextul alegerilor de la finalul anului 2018.
  7. Crearea și consolidarea în Parlamentul României a grupului interparlamentar Prietenii Unirii.
  8. Rezolvarea calvarului birocratic prin care trec cetăţenii români care şi-au pierdut cetăţenia ca o consecință a celui de-Al Doilea Război Mondial, prin recunoaşterea automată  a calității de cetățean al României.
  9. Înfiinţarea unui FOND AL UNIRII şi alimentarea lui cu donaţii şi sponsorizări, prin intermediul căruia să fie finanțate punctele propuse.
  10. Accelerarea procesului de înfrăţiri dintre localităţile din România şi Republica Moldova, încât majoritatea localităţilor din Republica Moldova să aibă un omolog peste Prut.
  11. Sprijinirea directă, prin resurse şi fapte concrete, a celor aflați în nevoie, pe care statul Republica Moldova i-a abandonat.
  12. Elevii şi studenţii basarabeni care studiază în România, dar şi în Republica Moldova, precum şi dascălii lor, trebuie să fie sprijiniţi a se cunoaşte şi a-şi cunoaşte istoria şi identitatea. În acest sens, se vor derula proiecte speciale.
  13. Popularizarea în şcolile de pe ambele maluri ale Prutului a Marii Uniri şi a actualităţii proiectului unionist.
  14. Lobby la nivel internaţional, în special la nivelul Comisiei Europene şi al Parlamentului European, şi informarea opiniei publice în legătură cu viitorul comun al României și Republicii Moldova. O conferinţă internaţională, cu participarea parlamentarilor europeni, va fi organizată la Bruxelles de către Diaspora unionistă;
  15. Promovarea celorlalte proiecte de interconectare a celor două state, care trebuie realizate de către administraţiile de la Bucureşti şi Chişinău, de la interconectare energetică la unificarea posturilor vamale, de la encartamentul trenurilor la reducerea costurilor convorbirilor în roaming.

Asociația „UNIREA – ODIP”, Mișcarea Civică Tinerii Moldovei și Platforma Unionistă Acțiunea 2012 solicită tuturor organizațiilor, dar și persoanelor fizice, să trimită direct către inițiatori sau pe adresa centenar1918@gmail.com, până pe data de 10 august 2017, punctele pe care și le asumă spre îndeplinire, din lista inițială sau unele noi.

 

 

 

Declarație privitoare la Centenarul înființării statului național român reîntregit (As. Câmpul Românesc-Canada)

 

DECLARAȚIE

 

Cu ocazia festivităților de la « Câmpul Românesc » din Canada dedicate Săptămânii Internaționale a Culturii Românești, desfășurate în perioada 10-15 Iulie 2017, a avut loc și o sesiune special dedicată Centenarului Unirii.

 

În cadrul dezbaterilor din cadrul sesiunii, a fost citit « Apelul pentru Centenar » al Asociației « Unirea-ODIP »,  Mișcării Civice « Tinerii Moldovei » și  Platformei Unioniste « Acțiunea 2012 », document transmis participanților Săptămânii Culturale de George Simion, președintele Platformei Unioniste « Acțiunea 2012 ».

S-a apreciat că obiectivele propuse în « Apelul pentru Centenar » sunt realiste și că trebuie realizată o conlucrare a forțelor unioniste ale întregii societății românești.

 

Participanții consideră că astăzi, când lumea românească, conștient sau inconștient, are privirea ațintită spre evenimentul istoric al sărbătoririi Centenarului înființării statului național român întregit, este necesară implementarea unui plan de acțiune minimal:

 

1. Autoritățile române, împreună cu organizațiile românilor din întreaga lume, să înceapă, prin toate mijloacele de care dispun – învățământ, mass media, instituții de cultură, implicări și susțineri deschise ale societății civice – o campanie oficială pentru redeșteptarea spiritului național patriotic al populației de pe amândouă malurile Prutului și pentru conștientizarea asupra avantajelor care decurg din reunificarea țării și a națiunii.

 

2. Instituțiile statului – Președinție, Parlament, Guvern – au datoria față de poporul român să acționeze unitar pe plan extern pentru a sensibiliza comunitatea internațională, cu precădere din Uniunea Europeană, Statele Unite, Marea Britanie și Canada, asupra adevărului istoric și al năzuințelor românilor, dar și al avantajelor de securitate pentru spațiul NATO de la granița estică a Uniunii Europene, de a exista o Românie puternică și stabilă prin teritoriu și populație unitară.

 

3. Forțele politice românești de la Chișinău să creeze împreună un bloc unionist care să coaguleze societatea civică într-o mișcare având ca scop câștigarea unei majorități parlamentare unioniste capabilă să conducă Basarabia spre unirea cu România.

 

4. Sub egida și în clădirea Parlamentului României să funcționeze un ”guvern din umbră al Unirii” prin cooptarea unor personalități unioniste din întreaga societate românească care s-au remarcat și care dovedesc aptitudini pentru crearea unui program de măsuri și acțiuni necesare accelerării procesului unionist, inclusiv prin funcții de reprezentare la nivel de instituții internaționale.

 

5. Parlamentul României să completeze hotărârea curajoasă de a declara 27 Martie ca Zi Națională, cu amendarea atât a Constituției, cât și a Legii Electorale pentru asigurarea de locuri din oficiu pentru populația Basarabiei.

 

6. Se propune crearea unui Comitet Internațional Unionist al societății civile format din organizațiile și asociațiile românilor de pretutindeni care sunt dedicate idealului unionist, având ca scop dezvoltarea unor politici interne și externe de promovare a acestui deziderat național, inclusiv prin realizarea și coordonarea de acțiuni concrete.

6.1. Pe plan intern, Comitetul, prin reprezentanții săi, va încerca să influențeze factorii politici din România și, prin aceștia, instituțiile statului român – Președinție, Parlament, Guvern -cu atribuții decizionale în direcția impulsionării mișcării și activităților unioniste.

6.2. Pe plan extern se va stabili o strategie pentru crearea unor celule de lobby în scopul sensibilizării și promovării în rândul opiniei publice și la nivelul diferitelor organizații civice, politice și chiar instituții guvernamentale, a necesității reîntregirii statului român pentru realizarea stabilității geopolitice pe flancul Est-european.

În măsura în care instituțiile statului român concură acestui deziderat, acțiunile pe plan extern pot fi conjugate.

Un asemenea Comitet va fi reprezentat prin filiale cu sedii oficiale în principalele capitale ale statelor de unde se pot influența factorii politici respectivi, cu precădere în cele două capitale de unde se influențează politica mondială: Washington și Bruxelles.

 

Ca urmare, participanții la Săptămâna Internațională a Culturii Românești fac un apel către organizațiile și asociațiile românilor din întreaga lume să se alăture efortului național pentru celebrarea Centenarului Reîntregirii României, acesta fiind un pas important și absolut necesar pentru împlinirea dezideratului Unirii.

 

Fie ca sărbătorirea de la 27 Martie 2018 a Centenarului revenirii Basarabiei la pieptul României să aibă loc într-un an decisiv pentru destinul reunit al țării noastre, în care să putem exclama la fel cum au făcut-o acum o sută de ani, părinții fondatori ai României întregite, întruniți în Sfatul Țării:

 

Trăiască Unirea Basarabiei cu România de-a pururi și totdeauna!

 

Notă:

Legitimitatea luptei pentru Reîntregire este confirmată și de Rezoluția 148 depusă la data de 28 Iunie 1991 în Senatul American, prin care se solicită Senatului să susțină eforturile Guvernului Moldovei să negocieze reunificarea României cu Moldova și Bucovina de Nord, așa cum a fost stabilită prin Tratatul de Pace din 1920.

 

Câmpul Românesc Hamilton – Canada

15 iulie 2017

 

 

Communiqué manifestation 20 octobre 2013

Deux manifestations de grande importance pour la Roumanie et le peuple roumain auront lieu, le Dimanche 20 octobre à Paris, sur le parvis des droits de l’homme au Trocadéro. L’une, de 15h00 à 17h00, pour la défense de Rosia Montana et l’autre, de 16h30 à 18h00, pour la réunification de la Bessarabie (aujourd’hui République de Moldavie, territoire arraché à la Roumanie par le pacte Hitler – Staline) avec la Roumanie.

Ces manifestations parisiennes, comme d’autres qui auront lieu à l’étranger, se dérouleront en signe de solidarité avec les grandes manifestations du Dimanche 20 octobre en Roumanie.

En ce qui concerne Rosia Montana, je vous rappelle qu’au début du mois de novembre le Parlement se prononcera sur le projet de loi que le Gouvernement lui avait envoyé concernant l’exploitation minière de RMGC. Auparavant la Commission parlementaire spéciale chargée d’analyser ce projet de loi devra rendre son rapport. A l’approche de ces échéances l’opinion publique se mobilise pour sauver Rosia Montana. 

En ce qui concerne la réunification de la Bessarabie avec la Roumanie, à Bucarest aura lieu la plus grande manifestation, jamais tenue, qui exige que cette réunification devienne la priorité nationale de la politique roumaine.

La défense de Rosia Montana et le retour à la Roumanie des territoires arrachés au pays par le pacte Hitler – Staline sont deux facettes du même combat pour la défense des intérêts vitaux, de la dignité et de l’identité du peuple roumain. Ceux qui manifestent pour Rosia Montana doivent soutenir ceux qui manifestent pour la réunification de la Roumanie. L’union fait la force. 

La Maison Roumaine sera présente sur le parvis de Trocadéro, le Dimanche 20 octobre, pour participer aux deux manifestations. Venez nombreux.

Lettre à la directrice générale de l’UNESCO

LA MAISON ROUMAINE

Alexandre HERLEA, Président

Madame Irina Bokova
Directrice générale UNESCO
7, Place de Fontenoy
75352 Paris 07 SP

                                                                         Paris, le 14 octobre 2013

Madame la Directrice générale,

Je m’adresse à vous au sujet de l’inscription du site de Roşia Montană (Roumanie), gravement menacé aujourd’hui par le projet d’exploitation minière de RMGC, sur la liste du patrimoine mondial. Je le fais en ma qualité de Président de la plus ancienne association de la communauté roumaine de Paris, La Maison Roumaine, répertoriée en France comme société savante et aussi au nom de plusieurs associations et ONG roumaines et étrangères (Alburnus Maior, ARA, ARIN, Fundaţia Culturală Roşia Montană, ICOMOS Roumanie, OAR, OVR International, OVR Solidarités, Pro Do Mo, Pro Patrimonio Foundation, Pro Patrimonio France, RPER France, RPER Roumanie, Salvaţi Bucureştiul), qui ont souhaité être associées à cette démarche auprès de l’UNESCO.

L’ensemble de la société civile roumaine exige des autorités nationales de Roumanie de saisir le Comité du patrimoine mondial en vue de l’inscription de l’ensemble du site minier de Roşia Montană sur la Liste du patrimoine mondial, c’est-à-dire de soumettre à l’UNESCO une Liste indicative actualisée et une demande d’inscription sur la Liste du patrimoine mondial de cet important patrimoine culturel qui remonte à une époque antérieure à l’antiquité romaine. 

De l’avis unanime des spécialistes, non impliqués financièrement dans le projet d’exploitation minière de RMGC, ce patrimoine a une valeur exceptionnelle pour l’ensemble de l’Europe et pour l’humanité toute entière. De nombreux rapports et résolutions de prestigieuses institutions culturelles et scientifiques le soulignent. C’est le cas de ceux de l’Académie Roumaine, de plusieurs institutions ayant des relations étroites avec  l’UNESCO dont l’ICOMOS (International Council on Monuments and Sites), l’IUHPS (International Union of History and Philosophy of Science) et l’ICOHTEC (International Committee for the History of Technology) ainsi que de ceux d’autres institutions telles l’UIA (l’Union Internationale des Architectes), le CTHS (le Comité des Travaux Historiques et Scientifiques) – France, l’OAR (l’Ordre des Architectes de Roumanie), etc.  Ainsi la dernière résolution de l’ICOMOS concernant le site minier de Roşia Montană date du 6 octobre 2013. Par ailleurs, Europa Nostra, la Voix du Patrimoine Culturel en Europe (plus de 400 organisations et associations) a mis en mai 2013 Roşia Montană sur la liste des 7 sites culturels les plus en danger en Europe. 

Je m’adresse à vous, Madame la Directrice générale, car certains responsables roumains de haut niveau prétendent que les procédures de l’UNESCO sont la cause de non inscription sur la Liste du patrimoine mondial de l’ensemble du site minier de Roşia Montană. Et je vous saurais gré, de bien vouloir rappeler aux  autorités roumaines que l’actualisation de la Liste indicative, même s’il est souhaitable qu’elle se fasse avec la participation d’une large variété de partenaires, y compris gestionnaires de sites, autorités locales et régionales, communautés locales, ONG et autres parties et partenaires intéressés, relève de la compétence de chaque Etat, c’est-à-dire de chaque gouvernement. Le Gouvernement roumain est seul responsable de la Liste indicative actualisée soumise par la Roumanie à l’UNESCO. Celle-ci peut être suivie par un dossier d’inscription qui sera pris en compte, s’il est complet, dès que possible selon le calendrier de traitement de ces demandes.

Fidèle au noble mandat de l’organisation que vous dirigez, j’espère, Madame la Directrice générale, que nous allons bénéficier de votre appui afin de sauver Roşia Montană, ce patrimoine exceptionnel de l’humanité.

Je vous prie d’agréer, Madame la Directrice générale, l’expression de ma haute considération. 

Alexandre Herlea
Professeur des Universités  émérite
Ancien ministre de l’Intégration européenne du Gouvernement roumain

 

P. J. : Résolutions IUHPS/DHST 02/08/2009 & ICOMOS 06/10/2013 

 

La Maison Roumaine – 99, rue Monge, 75005 Paris
Site : www.lamaisonroumaine.org
Tél. : 06 30 25 74 91 ; email : alexandre.herlea@wanadoo.fr

La Roumanie et le Salon du Livre 2013

Le Salon du Livre Paris 2013 est une caisse de résonance qui met en évidence la crise que traverse la Roumanie sur tous les plans. C’est une crise profonde systémique, essentiellement d’ordre moral qui porte atteinte à l’identité même du peuple roumain et à son attachement aux valeurs européennes. Elle est due au fait que le pouvoir politique et économique est resté dans les mains de la nomenklatura et de la securitate qui depuis décembre ’89 n’ont fait que renforcer leurs privilèges. Ils ne dominent plus par la terreur mais par le contrôle des médias et la manipulation de l’opinion publique, domaines où ils excellent.

Les clans concurrents qui se partagent le gâteau ont choisi cette fois-ci comme arène pour leurs luttes partisanes le Salon du Livre, évènement parisien annuel de premier plan dont la Roumanie est l’invité d’honneur en 2013. Elle affirme ainsi sa position singulière par le piétinement de toutes les valeurs, pas seulement des grandes valeurs morales mais également de l’efficacité.

Certes, l’engagement des intellectuels roumains de premier plan pour la défense des valeurs européennes est louable et doit être soutenu. Mais il doit être dépourvu de tout parti-pris partisan et dénoncer les menaces qui pèsent sur celles-ci quelle que soit leur origine. Or, les valeurs morales et européennes sont méprisées et mises à mal par tous les partis politiques présents actuellement sur la scène en Roumanie.

L’intellectualité roumaine doit s’engager dans le combat pour la naissance d’une vraie alternative, d’abord politique, qui soit au service du pays et des roumains. Pour être crédible, elle doit agir avec rigueur et sans faiblesse. Pour être efficace et servir la Roumanie, elle doit savoir choisir, avec discernement, la forme et le cadre pour son combat.

En guise de conclusions deux interrogations : 1 – Quelle malédiction pèse aujourd’hui sur ce pays ? ; 2 – A qui profite le crime?

 

 Paris le 22 mars 2013 Alexandre Herlea          
Président de La Maison Roumaine
 

Centre Regional Francophone d’Etudes Avancées en Sciences Sociales (CeReFrEA), o creatie de prestigiu, purtatoare de speranta la Bucuresti

La Bucuresti a fost inaugurata in octombrie 2012 o importanta institutie : « Centrul Regional Francofon de Studii Avansate in Stiinte Sociale ». Acest centru de excelenta isi propune sa promoveze si sa intareasca calitatea formarii si cercetarii de inalt nivel, in limba franceza, in domeniul stiintelor sociale in Europa Centrala si de Est. El este o platforma de studii avansate care piloteaza si dezvolta programme academice si stiintifice, incurajaza dezbaterile critice inter si trans disciplinare si urmareste sa sincronizeze cercetarile din domeniu cu cele existente pe plan international. Va aparea astfel o noua generatie si o retea internationala de cercetatori. Se preconizeaza ca anual aproximativ 200 de profesori, doctoranzi, postdoctoranzi şi cercetatori sa fie implicaţi în activitati stiintifice : conferinte, seminarii, simpozioane, programme de cercetare, evenimente stiintifice, etc. Ei vor avea la dispozitie resurse si conditii optime bunei desfasurari a acestor activitati.

Creerea « Centrului Regional Francofon de Studii Avansate in Stiinte Sociale » a fost posibila datorita colaborarii intre Universitatea Bucuresti (purtatorul proiectului), Institutul Francez din Romania (cladirea, Villa Noël, in care functioneaza Centru apartine Ambasadei Frantei), Noua Universitate Bulgara din Sofia si New Europe College din Bucuresti. Director CeReFrEA a fost numit profesorul Ioan Panzaru, fost rector al Universitatii Bucuresti.

Proiectul a castigat premiul Louis D oferit de Academia Franceza in valoare de 750.000 euros, criteriile de selectie fiind excelenta si promovarea limbii franceze. Se apreciaza ca Romania este tara cea mai francofona din Europa cu exceptia celor care au franceza limba materna si ca ea are un important rol de jucat in promovarea francofoniei in Europa Centrala si Orientala si in cadrul Uniunii Europene. Directorul Institutului Francez din Romania, Stanislas Pierret, considera ca « CeReFrEA reprezinta un instrument eficace de perenizare a francofoniei, care va asigura pentru mai multi ani afirmarea gandirii francophone in stiintele umane si sociale in toata Europa Centrala si Orientala ».

Importanta acestui Centru ca instrument de cercetare, a fost subliniata, cu ocazia prezentarii Centrului la Salonul Cartii de la Paris din martie 2013, de catre I. Panzaru, S. Pierret. Ei au subliniat importanta legaturii dintre cercetarea teoretica si aplicarea in practica a rezultatelor ei, mentionand problematica bunei guvernari si a luarii de decizii printre tematicile prioritare. CeReFrEA va determina cresterea vizibilitatii comunitatii academice francophone de inalt nivel in domeniul stiintelor sociale din aceasta parte a Europei si va permite ca ea sa devina o referinta pe plan international. El va face ca Bucurestiul sa se afirme ca pol academic si stiintific de prestigiu in acest domeniu.

Definind ca prioritare cercetarile privind actualitatea politica si sociala din Europa Centrala si de Est si importanta transpunerii lor in viata precum si luand in considerare acuta si profunda criza politica si sociala prin care trece regiunea, incepand cu Romania, acest Centru de studii avansate deschis la Bucuresti are o importanta si semnificatie deosebita.

Alexandru Herlea

 

 

 

Venir, séduire et tenir pour gagner en Roumanie

Un an après ma prise de fonction en tant que Directeur du bureau UBIFRANCE Roumanie, un certain nombre de points me paraissent essentiels à rappeler, en particulier aux PME et ETI qui souhaitent aborder le marché roumain pour la première fois.

Qui n’a pas encore foulé le sol roumain est forcément imprégné d’images dénaturées de ce pays, que semblent se délecter à véhiculer inlassablement de nombreux medias français et la plupart de nos « amuseurs conventionnels ». L’homme d’affaires français fraîchement débarqué à Bucarest est en revanche immédiatement et très agréablement surpris par la physionomie de la ville, sa vitalité, sa population, ses monuments dont les plus emblématiques ont été bâtis par des architectes français entre 1880 et 1930, ses lacs et ses espaces verts, ses boutiques de luxe, mais aussi par la visibilité immédiate de la présence économique française en Roumanie : dans le taxi qui le conduit de l’aéroport au centre-ville, Dacia-Renault, Orange, Carrefour, Auchan, Cora, BRD – Société Générale, Crédit Agricole et bien d’autres encore s’affichent partout.

C’est dire si la France est puissante en Roumanie, un premier signe rassurant et encourageant pour le nouveau venu : sa présence ici est naturelle, légitime, voire attendue.

Deuxième bonne surprise : le professionnalisme des interlocuteurs roumains, leur appétence pour les biens et services français, leur capacité de plus en plus affirmée à exprimer des besoins précis et à gérer des projets complexes. Rares sont les entreprises françaises qui quittent la Roumanie sans avoir une offre commerciale à remettre, sans la perspective de signature d’un contrat de distribution ou celle d’un partenariat industriel. A ce titre, le taux de transformation en réussites commerciales pour les plus de 200 entreprises françaises accompagnées par UBIFRANCE Roumanie en 2011 a atteint 40%.

Attention toutefois, la Roumanie n’est pas un marché facile : hautement concurrentiel, soumis à des procédures encore très bureaucratiques, des pratiques commerciales relevant parfois d’un atavisme profond sont autant d’écueils que peut rencontrer le prospecteur et qu’il ne doit pas ignorer. Ils doivent au contraire l’encourager à persévérer, à faire preuve de ténacité, à comprendre un environnement des affaires parfois complexe et abscons : dans une culture où les contours de la sphère professionnelle rejoignent régulièrement ceux de la sphère privée, le contact direct, personnel et la relation affective sont déterminants pour réussir… comme le sont tout autant la considération et le respect dont il convient de gratifier son interlocuteur roumain, comportements qui paraissent pourtant si naturels face à un interlocuteur allemand ou américain.

Enfin, la réussite sur ce marché passe par un suivi rigoureux de tout contact, de toute opportunité d’affaires sérieuse et prometteuse : trop nombreuses sont encore les sociétés françaises qui, pourtant munies de solides perspectives commerciales à l’issue d’une mission de prospection en Roumanie, laissent échapper des affaires parce qu’elles n’ont pas pris la peine, de retour en France, de remercier, de confirmer un intérêt, de proposer un calendrier d’action ou d’inviter un interlocuteur prometteur en France.

Mais au total, venir en Roumanie constitue déjà un grand pas vers le succès. Le reste relève de la volonté, de la foi, du sens commun, de celui des affaires et de l’humain.

 

 22 novembre 2012

Philippe Garcia, Conseiller Commercial de l’Ambassade de France en Roumanie
et Directeur du bureau UBIFRANCE Roumanie