Familia Raţiu şi Marea Unire

Ioan Gheorghe Rațiu, 30 noiembrie 2018:

CENTENARUL ROMȂNIEI MARI. Familia Rațiu cu familiile ȋnrudite și unirile romȃnilor ȋncununate apoteotic cu Marea Unire din 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia

 Cred cu toată puterea că nu trebuie să uităm niciodată faptele predecesorilor, că trebuie să le onorăm memoria, să-i pomenim, să-i facem cunoscuți, scriind mult și frumos despre ei, ȋn așa fel ȋncȃt contemporanii și urmașii noștri să știe cine au fost, ce-au făcut, cine sunt romȃnii, de unde se trag, unde le este locul ȋn lume și mai ales către ce viitor se ȋndreaptă.

Acum, cȃnd suntem țară membră a Uniunii Europene, cȃnd suntem cetăţeni europeni și vorbim cu lejeritate despre globalizare1,2 (fenomenul globalizării ne domină, din păcate uneori dureros, viața tuturor, tot mai mult și mai presant), deși noi ȋncă n-am terminat europenizarea, ne facem că uităm sau ne ferim din ce în ce mai mult să proiectăm locul, rolul limbii şi istoriei noastre în cadrul uniunii dar şi pe plan internaţional mai larg, de parcă disoluția identităţii româneşti din 1989 ȋncoace, ar fi implacabilă, inevitabilă, un adevărat blestem pe capul națiunii romȃne.

Noi avem o moștenire națională extraordinară, un trecut cum puține popoare au, avem o limbă din familia limbilor popoarelor care au civilizat lumea ȋncă din antichitate, avem o conștiință națională din timpul cronicarilor, avem ca orice popor care se respectă, cultură națională, spiritualitate creștină, specificul nostru național, avem eroi naționali față de care suntem pe veci datori, tot așa cum suntem deopotrivă datori și față de urmașii noștri.

Ȋnainte de a fi europeni (European citizens) sau cetăţeni ai lumii (citizens of the world) suntem români, dar adaptarea la schimbările dinamice ale societății umane contemporane trebuie făcută demn, calm şi înţelept, cu sacrificii minime și cu folos maxim pentru națiune.

Ideea care stă la baza lucrării este dorința de a aduce ȋn fața cititorilor faptele a douăzeci și patru dintre iluștrii membri ai familiei mele, care de-a lungul ultimilor 720 de ani a existenței bimilenare a poporului romȃn au contribuit la păstrarea conștiinței naționale, ȋncununată cu Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia.

Aceste ȋnfăptuiri au contribuit modest, alături de cele ale multor alți romȃni cunoscuți și a multor alți romȃni rămași necunoscuți, la cea mai mare realizare națională a poporului romȃn de acum 100 de ani, ROMȂNIA MARE.

Citiţi continuarea pe site-ul La Maison Roumaine, aici

Ioan Aurel Pop: Dezinformarea şi Centenarul Marii Uniri

În contextul „războiului informaţional” purtat cu metode tot mai sofisticate, se cuvin luate măsuri de contracarare a propagandei neprietenoase. Factorii de decizie din România au menirea şi obligaţia de a scoate adevărul (atât cât este omeneşte posibil) la lumină şi de a-l face cunoscut. De aceea, salutăm lansarea de către Academia Română a LARICS (Laboratorul de Analiză a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică), care funcţionează sub coordonarea Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” (al Academiei Române), condus de prestigiosul expert Dan Dungaciu, profesor la Universitatea din Bucureşti.

Citiți continuarea pe site-ul La Maison Roumaine, aici.