Exposition: «L’armée d’orient il y a 100 ans, les Balkans dans la Grande Guerre»

Du 25 octobre au 16 novembre 2018, a eu lieu,  dans la Salle des Fêtes de la Mairie du 5ème arrondissement de Paris, l’exposition consacrée à l’Armée d’Orient «Il y a cent ans les Balkans dans la Grande Guerre»,  grâce aux bons soins de Mme Florence Berthout, maire de cet arrondissement. La réalisation de cette intéressante et utile exposition est due à MM. Olivier Buirette, professeur à l’Université Paris Sorbonne (commissaire de l’exposition) et Jérémie Crabbe, chef de cabinet du Maire et leurs équipes.

Notre association, qui a soutenu cette exposition, y a participé elle aussi grâce à l’implication de Mmes Dana Baran (professeur à l’université de médecine de Iasi), Simina Lazar Huser (membre de l’association) et M. Nicolas Teculescu (qui a représenté La Maison Roumaine lors du vernissage  de l’exposition qui a eu lieu le 24 octobre). Nous les remercions pour leur implication. Nous exprimons également nos vifs remerciements à la Mairie du 5ème arrondissement.

 

 

 

 

28 iunie 1940. Noi perspective asupra unei tragedii românești

Culegere de eseuri istorice semnate de domnii profesori Ion Șișcanu, Mihai Țurcanu, Igor Cașu, Iurie Colesnic și Octavian Țîcu, din Republica Moldova


În acest An Centenar 2018 comemorăm împlinirea a 78 de ani din momentul producerii unui act dureros pentru întreaga suflare românească: anexarea, la 28 iunie 1940, a Basarabiei și a Nordului Bucovinei de către URSS. Produs în virtutea prevederilor Protocolului secret al Pactului Ribbentrop-Molotov semnat cu 10 luni mai devreme la Moscova, raptul teritoriilor românești de către colosul bolșevic din Est a avut loc într-o atmosferă de neputință și de lașitate a marilor puteri occidentale. Astăzi, la aproape opt decenii de la acea agresiune armată, națiunea română mai este despărțită de frontiera de pe Prut care a fost decisă prin complicitate criminală de cei doi dictatori sângeroși ai secolului XX, Hitler și Stalin.

Asociația „La Maison Roumaine” (Casa Românească) din Paris consideră că unitatea naţională a tuturor românilor este indisolubil legată de promovarea adevărului și de păstrarea memoriei. Așa a apărut ideea alcătuirii unei culegeri de contribuţii succinte ale mai multor istorici români basarabeni, despre momentul tragic 28 iunie 1940. Ea este și o formă de cinstire a celor care au luptat pentru unitatea neamului românesc.

La rugămintea domnului Prof. Dr. Alexandru Herlea, Președinte al Asociației „La Maison Roumaine”, m-am angajat în aceasta actiune si am solicitat pentru o scurtă culegere contribuții ale istoricilor din Republica Moldova, domnii profesori Ion Șișcanu, Mihai Țurcanu, Igor Cașu, Iurie Colesnic și Octavian Țîcu. 

Originale și inedite, textele prezentate aici oferă o viziune nouă, detaliată, circumstanțiată, bazată pe documente de arhivă cercetate recent, și pe mărturii ale oamenilor epocii despre marea dramă prin care au trecut basarabenii și bucovinenii de nord în vara anului 1940. Lucrarea le va fi de folos tuturor celor care doresc să se informeze din surse veridice documentate, și să afle cât mai multe lucruri despre istoria noastră, a tuturor românilor.

Asociația „La Maison Roumaine” din Paris (Franța) adresează sincere cuvinte de mulțumire celor 5 distinși contribuitori, care își aduc în acest fel un aport extraordinar la promovarea adevărului istoric cu referire la trecutul poporului român.

 Dorin Dușciac, membru al Asociației „La Maison Roumaine”

Paris, Franța


CUPRINS

Contextul internațional în care Uniunea Sovietică a ocupat teritoriile românești, 1940, de Ion Șișcanu………………………. p. 3

Ocuparea Basarabiei și Bucovinei de Nord de către Armata Roșie, 28-29 iunie 1940. Noi detalii din arhiva poliției politice sovietice din Kiev, de Igor Cașu……………………………………….. p. 9

 SUA și anexarea Basarabiei de către sovietici (26-28 iunie 1940), de Mihai Țurcanu……………………………………………… p. 18

… Nimic nu se uită…,  de Iurie Colesnic………………………… p. 27

 Tragedii la indigo: paralele istorice ale destrămării României în 1940, ale Republicii Moldova în 1992 și ale Ucrainei în 2014, de Octavian Țîcu………………………………………………… p. 38

(Descărcaţi textul de aici)

23-27 avril 2018: Le 143ème Congrès des Société Savantes

Le 143ème Congrès des Société Savantes,  organisé par le Comité des Travaux Historiques et Scientifiques – CTHS a eu lieu cette année à INALCO, Paris, entre 23 et 27 avril 2018.  Portant sur La Transmission des Savoirs, le congrès a réuni des nombreuses sociétés savantes, parmi lesquelles La Maison Roumaine. Notre association fait partie de l’Association des Amis du CTHS et des Sociétés Savantes et plusieurs de nos membres sont membres du CTHS. La Maison Roumaine participe aux congrès annuels du CTHS depuis 2012.

Cette année notre association a organisé un stand, ouvert sur toute la durée du Congrès, et nos membres – Mme Magdalena Stavinschi, Ms. Robert Belot, Alexandre Herlea et Andréas Wild ont présenté  des communications:

23 avril 2018 – Pierre Sergesco (1893-1954), historien des sciences et promoteur de la discipline – M. Alexandre HERLEA

23 avril 2018 –  Le « moment vulgarisateur français » : enjeux et modalités de la diffusion du savoir scientifique et technique à la LibérationM. Robert BELOT

24 avril 2018 La transmission des savoirs par les mass media aujourd’hui, une opportunité ou un risque?  – Mme Magdalena STAVINSCHI

26 avril 2018 – La récupération du savoir-faire dans la construction de l’État moderne en Roumanie, l’exemple des frères Lapedatu –  M. Andreas WILD 

 

 Le stand et l’équipe de La Maison Roumaine 

 


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 Conclusions du congrès. Le thème de l’année prochaine: Le reel et le virtuel

 

 

Conferinţă: Marea Unire și vecinii României – semnificația internațională a actului de la 1918

  – Ioan Aurel Pop –  

În efervescența sărbătoririi Centenarului Marii Uniri a românilor se aud și voci care neagă legitimitatea înfăptuirilor de atunci, le pun sub semnul întrebării sau le pun sub semnul unui anumit provizorat. Asemenea opinii, dacă nu sunt rodul relelor intenții, atunci vin, cu siguranță, pe fondul ignoranței sau al cunoașterii superficiale, al dorinței de spectacular și de stârnirea interesului unui public avid de aspecte inedite, nonconformiste, scandaloase chiar.

Numai cunoașterea detaliată a împrejurărilor din 1918 și a derulărilor istorice de până atunci pot favoriza puncte de vedere realiste. Pentru aceasta este nevoie nu numai de pasiune, ci și de pregătire de specialitate, fiindcă istoricul nu se poate baza pe talent ca artistul, ci pe solide cunoștințe de specialitate și pe o metodologie adecvată studiului sistematic al trecutului. 
La intrarea României în Primul Război Mondial, țara era formată din Oltenia, Muntenia, Moldova dintre Carpați și Prut fără Bucovina și Dobrogea (cu partea sa de sud, reunită la 1913). România avea atunci cam 7 milioane de locuitori și circa 137 000 de km pătrați. Țara se mărginea la est cu Imperiul Rus, la nord și la vest cu Imperiul Austro-Ungar, la sud-vest cu Serbia (independentă din 1877-1878), iar la sud cu Bulgaria (autonomă din 1878 și independentă din 1908). Cu toți acești vecini, România avea probleme teritoriale, din mai multe motive, cel mai important fiind atunci, în epoca mișcărilor de emancipare națională, acela al prezenței multor români (în cazul austro-ungar și rus, a milioane de români) pe teritoriile acestor state. Față de Bulgaria, România nu avea, practic, pretenții teritoriale după alăturarea sudului Dobrogei (1913), dar avea Bulgaria față de România astfel de pretenții, deoarece țara vecină din sud considera Dobrogea parte integrantă a statului național bulgar, ca moștenire istorică bulgară. Nici cu Serbia nu erau neapărat probleme la 1916, dar acestea se conturau tot mai clar spre anul 1918, pe măsură ce unirea Banatului cu România devenea tot mai probabilă. Marile chestiuni erau legate de cei doi coloși multinaționali, situați înspre est, nord și vest, în care trăiau cam 7-8 milioane de români. 
Toate revoluțiile și mișcările ideologice importante din secolul al XIX-lea au fost de emancipare națională sau au avut ca scop și formarea statelor naționale, mai ales în Europa Centrală și de Est. Ideea general acceptată de spiritele înaintate de atunci era aceea că fiecare popor (națiune) are dreptul să aibă propriul stat național. Pentru aceasta au militat nu numai românii, ci și polonezii, cehii, slovacii, croații, slovenii, grecii, bulgarii, ucrainenii, albanezii, lituanienii, letonii, estonii etc. Cei mai înverșunați dușmani ai acestor mișcări de emancipare a popoarelor erau, firește, marile imperii multinaționale, adică Rusia, Austro-Ungaria, Germania și Turcia. În momentul declanșării Primului Război Mondial, se afirma un punct de vedere care părea de necontestat: succesul mișcărilor de emancipare a popoarelor depindea de rezultatul conflictului. Natural, și România se gândea foarte serios la acest posibil rezultat, înainte de a face pasul decisiv spre intrarea în conflict. Dacă România intra în Tripla Alianță (după cum s-ar fi impus în acord cu angajamentele secrete luate în 1883) și dacă biruia Tripla Alianță – sau Puterile Centrale, în frunte cu Germania și Austro-Ungaria – atunci ar fi trebuit să ne mulțumim, eventual, cu Basarabia și să renunțăm la Transilvania și la Bucovina. Nu-i puteai cere unui aliat să renunțe la o parte din teritoriul pe care îl socotea al său. Dacă România intra în luptă alături de Tripla Înțelegere sau Antanta, cum dorea cea mai mare parte a opiniei publice românești, iar Antanta (în frunte cu Franța, Anglia și Rusia) obținea victoria, atunci România trebuia să renunțe la Basarabia și să spere obținerea Transilvaniei și Bucovinei. Era clar că mișcările naționale românești luptau din interiorul poporului român pentru unirea tuturor provinciilor românești cu România, numai că decizia de unire a poporului nostru avea nevoie de o conjunctură internațională favorabilă, ca și de recunoașterea marilor puteri. Iar rămânerea țării într-o neutralitate perpetuă era imposibilă, în condițiile desfășurării conflictului armat și ale presiunilor care se exercitau asupra țării. Prelungirea neutralității putea să fie și o piedică majoră, până la urmă, chiar în calea înfăptuirii unirii. Astfel, după doi ani de neutralitate, România a intrat în război – în ciuda opoziției unor oameni politici conservatori („germanofilii”) – în august 1916, de partea Antantei. 
În ciuda entuziasmului inițial aproape unanim, au urmat doi ani de război – 1917 și 1918 – plini de privațiuni, de sacrificii umane, materiale și teritoriale și chiar de pierderi de speranțe. La un moment dat, în 1917, România părea distrusă, iar visul de unire părea risipit. Dezamăgirea era așa de mare încât era clar pentru mulți că și speranța pierise: ocuparea Bucureștilor de trupele invadatoare germane însemnase mutarea Casei Regale, a guvernului, parlamentului și altor instituții la Iași; trimiterea (1916-1917) tezaurului național la Moscova a însemnat irosirea sa până astăzi, în cea mai mare măsură; apărarea disperată a părții de țară rămase, posibilă în urma victoriilor de la Mărăști, Mărășești și Oituz (vara anului 1917), nu a putut fi urmată de o ofensivă românească, datorită lipsei de sprijin suficient din partea Antantei și datorită defecțiunii Rusiei, devenite bolșevice; unirea Basarabiei – o rază de lumină – fusese urmată de semnarea păcii separate, de la Buftea-București (martie-mai 1918), cu Germania; România, ciuntită grav, ar fi trebuit să aibă obligații față de învingător pentru următoarea sută de ani (adică până în 2018); bolile transmisibile, distrugerile, pierderile de vieți omenești, lipsurile materiale, sărăcia generalizată se adăugau tuturor celorlalte nenorociri. 
Și totuși, până la urmă, energiile națiunii și împrejurările internaționale s-au conjugat sub o zodie favorabilă. În noiembrie 1918, România a denunțat pacea separată impusă de Germania și a revenit în rândurile Antantei, alături de care intraseră și Statele Unite. Mișcările de eliberare națională din Bucovina și Transilvania erau tot mai puternice și mai eficiente, încât, pe fondul lipsei de autoritate a regimurilor de la finele războiului, s-a putut împlini unirea acestor regiuni și a populației lor cu România. Instanțele reprezentative și legitime, întrunite 27 martie/ 9 aprilie 1918 la Chișinău („Sfatul Țării”), în 15/ 28 noiembrie 1918 la Cernăuți („Congresul General al Bucovinei”) și în 18 noiembrie/ 1 decembrie 1918 la Alba Iulia („Adunarea Națională a tuturor Românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”), au decis actul unirii cu Regatul României, de care acesta a luat act și pe care l-a acceptat. 
Și totuși, se mai aud voci interesate, tendențioase, ignorante sau teribiliste, care pun la îndoială rolul poporului român în decizia de unire. Sunt unii care spun că numai slăbiciunea vecinilor noștri, adică a Rusiei țariste și apoi sovietice (aflate în războiul mondial și apoi în războiul civil) și a Austro-Ungariei (înfrânte în conflagrație), au făcut posibil actul unirii de la 1918. Iar alții spun că doar marile puteri învingătoare au creat România postbelică sau „România Mare”, cum i se mai spunea atunci, cu ironie și cu invidie, dar și cu admirație. Trebuie să fim realiști și să recunoaștem rolul acestor doi factori în desăvârșirea actelor Marii Uniri. Până la urmă, o analiză atentă ne arată clar, pe baza izvoarelor, că procesul unirii a fost unul foarte complex, determinat de mai multe cauze, favorizat și împiedicat sau întârziat de numeroase împrejurări și coordonate, unele mai bine cunoscute și cercetate, altele mai puțin. Dar nu se poate să nu vedem și să nu acceptăm factorul principal care a stat la baza formării statului național unitar român și care este mai vizibil în întreg secolul de dinaintea anilor 1918-1920, cam de la mișcarea condusă de Tudor Vladimirescu și până la mișcările din 1918. Este vorba despre voința de unire a românilor, despre strădania românilor de a-și forma scutul lor, adăpostul lor, apărătorul lor. Statul național este acea instituție supremă care organizează, rânduiește, protejează și reprezintă în raporturile internaționale o națiune. Procesul acesta final de unitate politică românească s-a clădit pe unitatea etnică și lingvistică a românilor și a fost consolidat mereu de către elita românilor. Cu alte cuvinte, datorită faptului că marea majoritate a locuitorilor de la Dunăre, Carpați, Nistru și Marea Neagră vorbeau aceeași limbă, aveau același nume general, aceeași origine, aceeași credință bizantină, aceeași cultură, aceleași obiceiuri etc., elitele acestor români au putut clădi ideile de unitate, au putut educa poporul (în mare măsură analfabet), au putut pregăti spiritele și au putut crea atitudinile adecvate pentru unitatea politică națională. Unirea s-a datorat, astfel, în cea mai mare măsură – cum ar fi spus Nicolae Bălcescu – lucrării poporului român asupra lui însuși. În conștientizarea poporului pentru unitatea națională, liderii au avut, firește – ca peste tot – un rol esențial, dar aceasta nu înseamnă că liderii au „făcut” sau au „inventat” națiunea și statul național. Românii au avut șansa să aibă conducători buni, dar acesta a fost tot meritul poporului român în ansamblul său. Un popor fără elite este unul pierdut, dar nici elitele nu au rost fără comunitatea cea mare și nici comunitatea fără lideri. Dacă statul numit România ar fi fost o construcție precum o casă, făcut de vecini, de marile puteri sau de lideri, atunci acest stat s-ar fi putut forma în chip aleatoriu, din Serbia și Valahia, de exemplu sau din Transilvania și Rutenia etc. Or România s-a format din români și pentru români, așa cum Polonia era menită polonezilor, Lituania lituanienilor, Letonia letonilor, Estonia estonienilor, Cehoslovacia cehilor și slovacilor, Iugoslavia slavilor de sud etc. Era, evident, un alt stadiu de evoluție a organizării lumii față de epoca imperiilor și regatelor multinaționale, un stadiu superior, care considera că orice națiune are dreptul la statul său național, după principiul autodeterminării. 
Marile puteri nu au făurit România, nici Polonia, nici Lituania etc., ci au recunoscut doar, la Conferința de Pace de la Paris, din 1919-1920, ceea ce deciseseră popoarele respective, iar popoarele acelea nu mai voiseră să trăiască nici în Imperiul Austro-Ungar, nici în Imperiul Țarist, nici în Imperiul German, nici în Imperiul Otoman, ci în propriile alcătuiri politice. Natural, legitimarea internațională a noilor realități și, mai ales, a noilor frontiere a fost extrem de importantă. În cazul României, toți vecinii au recunoscut aceste granițe, cu o excepție, anume granița de est, de pe Nistru, neacceptată sub aspect juridic de Rusia sovietică și apoi nici de URSS. Această neacceptare nu a împiedicat însă existența acestei realități – adică a prezenței Basarabiei în cadrul României și a hotarului de pe Nistru – vreme de peste două decenii (1918-1940), până la ultimatumul sovietic. Cu alte cuvinte, ceea ce s-a realizat de facto a contat (adică unirea Basarabiei făcută de români) și nu ceea ce funcționa, formal, de iure (adică inexistența unui tratat). 
Raporturile României cu vecinii – cu o excepție, anume Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (din 1929, Iugoslavia) – nu au fost foarte bune nici în epoca interbelică, dar România a păstrat mereu dialogul. Rusia, renăscută ca „imperiu roșu”, și-a continuat pretențiile teritoriale, Ungaria a trecut la o politică revizionistă fățișă, în conivență cu Germania și Italia, iar Bulgaria și-a reiterat pretențiile teritoriale. România însă, în ciuda cedărilor din 1940 și 1944-1947, a rămas și și-a păstrat, în linii mari, arhitectura de la 1918, semn al statorniciei unui proiect realist de țară.

 

 

 

 

 

 

Communiqué de presse Rosia Montana-5 sept 2013

 

Communiqué de presse
Manifestation du jeudi 5 septembre face à l’Unesco 120, rue de Suffren 75007
«Solidarité avec la défense de Rosia Montana, Roumanie»

La Maison Roumaine, 
OVR Solidarités, 
Pro Patrimonio France, 
Rencontre du Patrimoine Europe-Roumanie (RPER), 
Le jeudi 5 septembre, ces associations participent à la manifestation devant le siège de l’Unesco à Paris pour la défense du site de Rosia Montana (Roumanie) et contre le projet d’exploitation minière de Gold Corporation. Elles prennent position contre le projet de loi élaboré par le Gouvernement Roumain le 27 août 2013 pour l’ouverture de cette exploitation et expriment leur solidarité avec l’association Alburnus Maior de Rosia Montana et avec tous ceux qui en Roumanie et à l’étranger manifestent contre ce projet de loi.

Ce projet de loi apporte des modifications importantes aux différents actes normatifs; il ne respecte pas la Constitution roumaine en piétinant les droits de l’homme. Il porte gravement atteinte à l’environnement, à la culture et au patrimoine européen et mondial. C’est une loi d’exception qui sert les intérêts de la société minière Gold Corporation, ce qui est inacceptable.

De nombreux mouvements de protestation ont eu lieu depuis 2002 contre le projet de Gold Corporation. Doivent être mentionnées les prises de position de plus de mille scientifiques ainsi que celles d’institutions culturelles et scientifiques telles que : l’Académie Roumaine, International Council on Monuments and Sites (ICOMOS), l’Ordre des Architectes de Roumanie (OAR), l’Union Internationale des Architectes (UIA), International Union of History and Philosophy of Science (IUHPS), International Committee for the History of Technology (ICOHTEC), le Comité des Travaux Historiques et Scientifiques (CTHS), Europa Nostra, la Fondation Pro Patrimonio , la Fondation Culturelle Rosia Montana, OVR Solidarités, Rencontre du Patrimoine Europe-Roumanie (RPER), la Maison Roumaine.

Nous DEMANDONS L’INSCRIPTION de Rosia Montana sur la liste du Patrimoine Mondial de l’UNESCO, objectif poursuivi par de nombreuses associations roumaines, auquel, malheureusement, le Comité roumain du Patrimoine Mondial ne donne pas suite. 
IL EST IMPORTANT DE RAPPELER qu’Europa Nostra, la Voix du Patrimoine Culturel en Europe (plus de 400 organisations et associations) a mis en mai 2013 Rosia Montana sur la liste des 7 sites culturels les plus en danger en Europe.

Il faut souligner que Rosia Montana n’est que le premier maillon d’une chaine de projets miniers qui menacent une grande partie des Carpates de l’Ouest (Muntii Apuseni- Tara Motilor) ainsi que d’autres montagnes de Roumanie. C’est pour cela que le blocage du projet de Gold Corporation à Rosia Montana est un enjeu majeur ; il faut que les valeurs européennes, la morale, la loi puissent faire barrage au pouvoir financier et à la corruption.

La Maison roumaine – www.lamaisonroumaine.org. OVR Solidarités –  www.ovrf.free.fr Pro Patrimonio France – www.propatrimonio.org. Rencontre du Patrimoine Europe-Roumanie – www.patrimoineroumain.fr.

  

Foto-proRM-Unesco-5sept13-1