O carte cât o viaţă
de Steluţa Pestrea Suciu
Criteriile după care a fost conceput volumul „… în numele celor <<proscrişi>>” (Editura Jurnalul literar, Bucureşti, 2021) au avut ca viziune punctarea unor realizări emblematice din activitatea jurnalistului, istoricului şi criticului literar, mânuitorului profund al artei dialogului Nicolae Florescu, cu menirea îndeplinită de a-i reconstitui profilul.
Paginile intitulate „Dincolo de timp… Să ţinem minte trecutul, să nu ne împotmolim în uitare!” semnate de Dana Dad au rol de deschidere. Prin cuvinte pline de căldură spuse fără înflorituri stilistice, aşa cum îmi plac asemenea evocări, este realizat un portret în mişcare al istoricului şi criticului literar, devenit personaj principal al volumului: „O energie năucitoare îi acapara discursul întotdeauna argumentat, întregit de patosul justiţiar care fascina şi cutremura în acelaşi timp, iradiind o putere spirituală de cele mai multe ori.”
Drept încheiere, în paginile intitulate „Întoarcerea la Aristarc” semnatar Ruxandra Mihăilă, colegă cu Nicolae Florescu la revista „Manuscriptum”, sunt punctate câteva momente din biografia acestui profesionist în domeniul jurnalismului, pe care îl consideră „un creator de reviste literare de prim rang în publicistica culturală românească”. De amintit publicaţiile Manuscriptum, Revista de Istorie şi Teorie Literară, Jurnalul literar. Prin ultima „literatura exilului s-a redefinit în raport cu <<acasă>>, configurând o structură ovoidală literaturii române în ansamblul ei”, afirmă autoarea.
Între aceste două rememorări evoluează conţinutul volumului, oferind câteva proiectări ale opiniilor despre societate şi intelectualitate, atitudine în momente deloc confortabile pentru societatea românească, spuse de Nicolae Florescu cu clar viziune şi mult curaj.
O carte densă. Fiecare capitol merită o prezentare detaliată. Voi puncta prin citate câteva idei ce se impun a fi reţinute. Pentru că intenţia acestor rânduri este doar semnalarea unei apariţii editoriale, demnă de interes, nicidecum o cronică literară. În Capitolul „Publicistica” – cu subtitlul „Intervenţii de atitudine intelectuală. Jurnalul literar 1990-2013” sunt grupate articole ilustrative pentru militantismul cultural şi politic al lui Nicolae Florescu, deoarece considera ziaristica un domeniu activ, cu influenţă asupra formaţiei spirituale. Articolele sale sunt pline de idei scrise profund, concis, iar prin verbul tăios este incizată realitatea: „Este necesară, mai mult ca oricând, recuperarea valorilor, impunerea în prim planul activităţii socio-politice şi culturale a ţării a <<Profesionistului>> de certă şi indubitabilă cultură. Valoarea nu are culoare, nu este politică.” Sau în altă parte citim „Tragedia de azi a românilor nu constă în suita numeroaselor crize – de la cea alimentară la cea energetică şi de la cea gramaticală la cea prezidenţială. În spatele acestora există o gravă şi greu recuperabilă criză de valoare, amplificată şi de dezastruoasa criză morală.” Merită de luat aminte la vorbele intelectualului format la şcoala marilor valori.
Nicolae Florescu a fost preocupat de aducerea „acasă” a literaturii din diasporă, fără de care nu se poate vorbi de istoria literaturii române. Titlul acestei noi apariţii duce gândul spre volumul „Întoarcerea proscrişilor” din 1998, caracterizat prin poziţia fermă a autorului faţă de realităţile trăite „atât de cei din afara ţării, cât şi de cei din înlăuntrul ei”. Prin cuvântul său Nicolae Florescu scrie despre idei şi acţiuni confiscate: „Soluţia salvării intelectuale şi morale a acestui popor va veni odată şi cu recuperarea reală a valorilor exilului”.
Capitolul II „Anchete şi interviuri” cuprinde dialoguri – adevărate experienţe de viaţă pentru cititor – cu Pavel Chihaia, Marin Diaconu şi Georgeta Drăghici. Atrag atenţia alte două: „Un interviu cenzurat de Augustin Buzura la Curierul românesc” şi „Răspunsuri nedorite la Caiete critice” publicate acum integral. Răspunsurile directe şi intransigente deranjau, pentru că Nicolae Florescu nu se abătea de la principiile morale pe care şi le-a stabilit. Pentru el orice dialog era „un schimb liber de opinii” ce presupune şi „contestarea, în anumite situaţii, şi nu trebuie să ne speriem de ea (…). Polenica de idei este motorul adevărat şi până azi singura garanţie a stabilităţii şi a normalităţii unei literaturi”. Dialogul cel mai surprinzător prin tehnica folosită, ocupând Capitolul III a fost cel cu Crisula Ştefănescu. Este o modalitate mai veche pentru deschiderea discuţiei, care ne introduce în atmosfera interiorului locuinţei unde este plasat intervievatul, câteva linii de portret ale acestuia, o scurtă poveste din care se avântă ideile. Dar nu numai atât. Merită a fi citit pentru subiectele aduse în discuţie: opera contestată sau necontestată a lui Sadoveanu, dar şi atitudinea scriitorului faţă de ideea naţională; despre exilul românesc alături de ultima întrevedere cu Nicolae Florescu.
Ca să avem o imagine completă a profilului personajului principal, de amintit Capitolul „Schiţe de portret” în care găsim semnăturile lui Gheorghe Grigurcu, Virgil Ierunca, Alexandru Herlea, Liliana Corobca, Ştefan Ion Ghilimescu, Bujor Nedelcovici, Barbu Cioculescu.
Iată un volum ce rememorează crâmpeie dintr-o viaţă exemplară intelectual şi uman.