N-au trecut nici trei săptămâni de când am vorbit la telefon cu domnul Vasile Lechințan, fără să mă gândesc că va fi ultima oară când ne auzim. După profesorul Gheorghe Pleș, Vasile Lechințan e al doilea prieten septuagenar de anul acesta de care nu voi mai apuca să mă despart omenește printr-o strângere de mână, ci printr-un telefon, devenit astăzi atât de banal… și totuși!?! Mă apelase în legătură cu o informație referitoare la studierea fondurilor de război conservate în Arhivele de Stat ale Austriei de la Viena. Dorea să-l sprijine pe profesorul Alexandru Ion Herlea din Paris în identificarea unor strămoși care activaseră ca ofițeri în diferite regimente ale armatei cezaro-crăiești și era interesat să afle calea cea mai scurtă și sigură de a accesa listele de conduită sau fișele personale ale ofițerilor k.u.k. Totodată, și-a exprimat rugămintea de a-l avea în vedere cu „punerea de-o parte” a unui exemplar din recentul „Dicționar al Membrilor Institutului de Istorie din Cluj (1920-2020)”, publicat de curând la editura Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române, volum pe care dorea să-l achiziționeze și era îngrijorat să nu-i scape cumva în acest context pandemic. Peste câteva zile aveam să aflu că suferise un atac cerebral și era internat în stare gravă la Clinica de Neurologie din Cluj-Napoca, unde s-a stins în prima parte a zilei de vineri, 9 iulie 2021.
Citiți continuarea pe site-ul Radio Renașterea