Ioan Gh. Ratiu – Tragica moarte a marelui Iuliu Maniu, asasinat la Sighet

Tragica moarte a marelui Iuliu Maniu, asasinat la Sighet. Un text difuzat de Dnul Ioan Gh. Ratiu, membru al asociatiei noastre. Il felicitam si ii multumim.

Alexandru Herlea

Azi comemoram 69 de ani de la moartea Mucenicului Romaniei Mari, Iuliu Maniu!

Eterna si binecuvantata sa-i fie memoria!

Fragment (doar textul, fara fotografii, note de subsol si bibliografie) din subcapitolul dedicat lui Iuliu Maniu, inrudit pe linie materna dar si prin alianta cu familia Ratiu, dintr-o carte care asteapta lumina tiparului.

P.N.Ț. condus de Maniu, a obținut o victorie zdrobitoare ȋn alegerile din luna noiembrie 1946. Dar rezultatul alegerilor a fost falsificat de guvernul comunist.

După „Ȋnscenarea de la Tămădău” din 14 iulie 1947, mai mulți lideri ai P.N.Ț. au fost prinși ȋncercȃnd să părăsească țara și au fost arestați.

Ȋn acest context Iuliu Maniu, la vârsta de 74 de ani, este arestat și ȋntemnițat ȋn ȋnchisoarea din Galați ȋmpreună cu Ion Mihalache, Nicolae Carandino ș.a. şi judecat pentru „înaltă trădare”.

După un simulacru de proces, care a durat mai puţin de o lună, Maniu este condamnat pentru ȋnaltă trădare la ȋnchisoare pe viață.

În 1951, când avea deja 78 de ani, este transferat, alături de alţi lideri ţărănişti, la închisoarea din Sighetu Marmaţiei (cunoscută ca şi „închisoarea miniştrilor”, sau), unde după un an şi jumătate trece în veşnicie-în 5 februarie 1953. Cu o lună mai ȋnainte, pe 8 ianuarie ȋmplinise 80 de ani.

Arhiva C.N.S.A.S. conține 102 dosare referitoare la procesul lui Maniu. Premeditarea este evidentă, peste 800.000 de file ȋntr-o lună, cȃt a durat procesul!!!

Acesta a fost ȋnceputul declinului P.N.Ț., interzis ȋn Romȃnia pȃnă ȋn 1989 și renăscut apoi din propria-i cenușă, ajuns acum din nou ȋn prag de dispariție prin autodistrugerea practicată de falșii lideri ai acestui partid istoric cu sprijinul urmașilor fostei Securități comuniste infiltrați ȋn toate structurile.

La Sighet după o detenție cruntă, Iuliu Maniu se ȋmbolnăvește și moare exterminat fără a avea parte de slujba prohodului și un mormȃnt creștinesc ȋn pămȃntul țării pentru ȋntregirea căreia și-a dăruit toată viața.

Nicolae Carandino , care l-a îngrijit ȋn închisoarea de la Sighet pe Iuliu Maniu în ultimele luni de viață ne relatează cu o tristețe cutremurătoare despre agonia și moartea „Sfinxului de la Bădăcin”: „Într-o noapte m-au mutat în altă celulă unde se afla un bărbat foarte bătrân şi foarte bolnav.

Era Iuliu Maniu sau ceea ce mai rămăsese din el. Era pe jumătate paralizat şi nu se mai putea ridica din pat. Nu-l torturaseră, dar fusese lăsat să moară încetul cu încetul, neacordându-i-se îngrijire medicală şi fiind subnutrit. L-am îngrijit, l-am spălat. L-am hrănit până a închis ochii pentru totdeauna.

Maniu a fost ridicat din celulă, în cel mai strict secret, dar vestea se răspândise ca fulgerul în toată închisoarea.

Noaptea am auzit căruţa poposită în curtea închisorii, uruiala roţilor, nechezatul cailor, zgomotul uşor ferecat al şleaurilor. Apoi toate s-au liniştit. Maniu pleca spre groapa comună şi spre gloria eternă”.

Ȋntrucȃt regimul comunist prin principalul său organ de represiune, Securitatea, a impus reguli foarte stricte privind secretul total referitor la deținuții politici, moartea lui Maniu a fost comunicată de către comandantul ȋnchisorii, Vasile Ciolpan, Direcției Generale a Penitenciarelor din Bucureşti ȋntr-un limbaj cifrat (legendat): „În celula nr…s-a stins lumina”.

Trupul lui zace aruncat în groapa comună a cimitirului ȋnchisorii din Sighet, (probabil ȋn Cimitirul Săracilor). , ,

Actul de deces a fost eliberat abia ȋn anul 1957, la 4 ani de la moartea acestuia.

Ȋn bătaie de joc la rubrica nr. 14, „OCUPAȚIA” scrie: „fără ocupație”, iar la rubrica nr. 20, „Decedatul a fost ȋn tratament medical” se menționează tot ȋn batjocură că „Da”. Iuliu Maniu nu a primit niciun fel de tratament pe timpul detenției, nici pachet cu alimente sau haine.

Fostul comandant al temutului penitenciar ȋn perioada sa cea mai neagră, Vasile Ciolpan, ȋntr-un raport scris ȋnaintat ierarhic, dȃnd dovadă de o inconștiență prostească, devoalează regimul special, semilegal ȋn care funcționa ȋnchisoarea politică de la Sighet ȋn care au fost ȋncarcerate elitele intelectuale, politice și religioase care prezentau un pericol pentru autoritățile comuniste:

,,Întrucât Penitenciarul Principal Sighet a fost un penitenciar cu un specific oarecum aparte, el nu sa încadrat în legile ce sunt în vigoare, ci s-a încadrat în politica partidului nostru. Constituind un secret de stat şi de cea mai mare importanţă, au fost date ordine şi directive verbale şi nu scrise, referitoare la decesele deţinuţilor. Adică când un deţinut va deceda el să fie dus la groapă şi înmormântat fără nici un fel de forme legale şi în mod secret, fără ca cineva să ştie că în Penitenciarul Principal Sighet se întâmplă asemenea cazuri.

Noi am căutat [să îndeplinim] toate aceste ordine date verbal de către conducerea M.A.I. şi de către conducerea Dir. Penitenciare.

Astfel încă din luna mai 1950, am îndeplinit cu cel mai mare secret şi cu cea mai mare vigilenţă ca, deţinuţii care decedează să nu se ştie cum îi cheamă, cine a fost sau unde s-au înmormântat. Doar conducerea Dir. Penitenciare şi Biroul Operativ din Direcţia Penitenciare cunoşteau acest lucru. S-a lucrat în felul acesta din anul 1950, luna mai, până în anul 1955, luna martie, când am primit ordin ca să întocmesc actele de deces deţinuţilor care vor deceda.”

Așa se face că nici pȃnă-n ziua de azi nu au putut fi găsite și identificate osemintele deținuților politici morți acolo.

Cu toate eforturile demne de respect ale Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Romȃnesc (I.I.C.C.M.E.R.) creat de către istoricul Marius Oprea și echipa de bază formată din arheologii Gheorghe Petrov din Cluj, Horațiu Grozea din Turda și Paul Scrobotă din Aiud, Iuliu Maniu nu a putut fi identificat, ca de altfel niciunul din cei decedați la Sighet.

Așa au fost „răsplătiți” marii oameni politici care au făcut parte din Generația Marii Uniri și care ȋn perioada interbelică au făurit Romȃnia Mare.

Ȋn schimb, Ciolpan, acest torționar odios scăpat de judecata istoriei, culmea ironiei și a ipocriziei, ȋntr-un mod stupid a fost ȋnaintat ȋn grad, nu o dată, ci de de două ori, ȋn anii 1991 și 1995 de către Peședintele Ion Iliescu la propunerea aiuritoare a Asociației Naționale a Veteranilor de Război (A.N.V.R.).

Mai mult, de parcă n-ar fi fost de ajuns ce-a făcut predesesorul lui, ȋn anul 1998, Președintele Emil Constantinescu repetă stupizenia și-l decorează pe torționarul Ciolpan cu ocazia zilei de 25 Octombrie 1998, de Ziua Armatei, cu „Crucea Comemorativă a celui de-al Doilea Război Mondial 1941-1945”. După 4 ani, abia ȋn anul 2002, după ce-a refuzat de mai multe ori, Vasile Ciolpan a predat medalia și livretul acesteia.

Ostracizat și ocultat în anii comunismului, numele marelui om politic şi patriot ardelean, corifeu al Marii Uniri, a revenit din nou în conştiinta publică după anul 1989.

Ȋn semn de mare respect pentru memoria sa ȋn multe orașe din țară i-au fost ridicate monumente, i-au acordat titlul de Cetățean de Onoare Post-Mortem, i-au atribuit numele lui unor străzi și bulevarde și i-au fost dedicate cărți și studii care-i eternizează memoria.

La Bădăcin a fost restaurată casa familiei Maniu prin grija parohului Bisericii Greco-Catolice, preotul Cristian Borz. Lucrările de reabilitare s-au realizat numai din donații (printre donatorii modești se numără și membri ai familiilor noastre).

Ȋn antiteză cu raportul lui Ciolpan la moartea lui Maniu din anul 1953, părintele Borz la ȋnceputul anului 2019 informează public faptul că:

Debranşată de la energia electrică în urmă cu mulţi ani, aştepta tăcută în întuneric. Casa are astăzi instalaţie electrică nouă, cu lustre şi candelabre precum odinioară“.

Un aspect foarte interesant și de mare valoare sentimentală și nu numai, ȋl constituie o dezvăluire senzațională:

„Batista cu care a fost șters Iuliu Maniu de sudoarea morții se află la Londra!

În ceasul morții, gardienii bolșevici de la Sighetu Marmației i-au permis fostului redactor-șef al ziarului PNȚ, „Dreptatea”, Nicolae Carandino, să îl ajute pe Iuliu Maniu.

Nicolae Carandino i-a șters fruntea lui Iuliu Maniu cu o batistă, pe care a păstrat-o ca pe o relicvă sfântă.

Ulterior, după eliberare, Nicolae Carandino i-a dăruit această batistă lui Ionel Pop, fost membru al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, fost președinte al Camerei Deputaților, strănepot al lui Simion Bărnuțiu și nepot al lui Iuliu Maniu.

Batista i-a fost dăruită apoi unui alt nepot al lui Iuliu Maniu, practic, un nepot prin alianță, marele om politic Ion Rațiu, fostul candidat al PNȚCD la Președinția României în anul 1990.

Nu știu prin ce concurs de împrejurări această batistă a ajuns în posesia tatălui meu, mărturisește fiul lui Ion Rațiu, Nicolae Rațiu.

Această batistă, împreună cu plicul de hârtie în care a fost păstrată de către Ionel Pop, a fost înrămată și este păstrată la Centrul Cultural Român din Londra.

Batista este proprietatea Ratiu Family Foundation și poate fi văzută la sediul Centrului creat de familia Rațiu, în Manchester Square din capitala Marii Britanii.”

„Respectul tăcut”, cred eu că este cel mai potrivit gest nobil pe care noi trebuie să-l purtăm Mucenicului Romȃniei Mari, Iuliu Maniu!