Recent am citit cu interes remarcabila cartea a Domnei Anca Stângaciu, istoric, conferentiar la Facultatea de Studii Europene a UBB, intitulata ”Securitatea si exilul intelectualilor români în Italia”, aparuta la editura MEGA, Cluj-Napoca, 2019. Multumesc autoarei, o universitara cu un CV de exceptie, recunoscuta specialista atât in istoria exilului românesc, cat si în relatiile economice internationale, domenii în care istoria legaturilor între România (români) si Italia ocupa un loc important. Sase carti si peste 50 de articole stau marturie.
Am avut prilejul sa constat personal dinamismul doamnei Stângaciu si profesionalismul ei câstigat în urma unei serioase pregatiri atât la universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, unde si-a dat doctoratul in istorie, cat si în stagiile post-doctorale efectuate în mai multe tari europene precum Franta, Belgia si Italia, în aceasta din urma fiind profesor asociat la mai multe universitati. M-au impresionat in special competentele domniei sale in cercetarea arhivistica de care am beneficiat eu însumi si echipa cu care colaborez pentru lucrarea despre matematicianul, istoric al stiintelor, Petre Sergescu.
Cartea Securitatea si exilul intelectualilor români în Italia, o lucrare de 400 p., bazata pe o documentare bogata si aprofundata, scoate în evidenta, pe lânga calitatile la care m-am referit deja, curajul cu care autoarea abordeaza si trateaza un subiect dificil si sensibil. De asemenea, calitatiile sale de dascal sunt evidente in structurarea cartii, didactic organizata.
Cele trei capitole ale lucrarii, sugestiv intitulate : « Pe culmile exilului », « Metamorfozele exilului italian », « Exilul între unitate si dezbinare » sunt precedate de o introducere intitulata « Premisa » si în final « Concluzii ».
In afara de carte mentionez si articolul Les intellectuels roumains de l’exil italien et la nouvelle politique étrangère roumaine dans le contexte de la propagande communiste, publicat in Synergies Roumanie n° 14, 2019, p. 193-205.
In « Premisa » este conturat si definit continutul diferitelor forme ale exilului. Pentru simplificare si tinand cont de ponderea diferitelor sensibilitati, apare mai mult sau mai putin clar un decupaj cronologic in 3 perioade : 1) cel al anilor ’40-’50, exilul militant, eminamente politic ; 2) cel al anilor ’60-’70, exilul mixt, politico-profesional, marcat de o accentuata individualizare, de scadere a coeziunii lui ; 3) cel al anilor ’80, pseudoexilul citez : « mutare în Occidentul capitalist a celor plecati cu încuviintarea Securitatii si dispusi sa faca pactul cu divolul ».
Capitolului « Pe culmile exilului » incepe cu un subcapitol intitulat « Lamuriri conceptuale » care complecteaza in mod fericit eforturile de sistematizare din « Premisa ». Se definesc si se comenteaza diferite notiuni si concepte utilizate, autorul afirmând pe buna dreptate ca : « intr-un context al unui exil românesc contradictoriu, plin de necunoscute si adesea lacunar, formularile terminologice s-au dovedit a fi uneori confuze ». Se justifica astfel aplecarea asupra semanticii termenilor utilizati.
In « Premisa » dna Stângaciu afirma, citez : « Plasându-se în afara ideii de a condamna, cartea urmareste sa raspunda la interogatii privind particularitatile exilului intelectual românesc în Italia, metodele de actiune ale Securitatii, tipologia informatorilor, structura si implicatiile psiho-sociale ale functionarii retelei informative. Documentele Securitatii releva faptul ca intelectualii stabiliti temporar sau definitiv în Peninsula Italica au facut parte din strategia institutiei de recuperare a « emigratiei » politice prin întoarcerea în România sau într-o masura mai mare prin obtinerea acceptarii regimului ».
Aici apare marea dificultate carei autoarea a trebuit sa-i faca fata, întrucât informatiile din dosarele Securitatii au fost evident distorsionate si falsificate pe diferite considerente : instructiuni primite de angajatii Securitatii, proiectele lor de cariera, etc. La aceasta se adauga evident « cosmetizarea » arhivelor Securitatii dupa decembrie 1989.
Situatia arhivelor exilului este o alta mare problema. Este necesar sa se ia în considerare tensiunile si neîntelegerile existente între diferitii exilati sau grupuri de exilati, subiectivitatea diverselor memorii si marturii, etc. Pentru scrierea unei istorii cât de cât corecte, trebuie consultat un numar cat mai mare posibil de surse, depusa o munca facuta cu profesionalism, rigoare si maximum de obiectivitate.
Lecturarea atenta a cartii doamnei Stângaciu ma face sa cred ca in mare parte domnia sa a reusit. Nu sunt un specilist in istoria exilului românesc, dar refugiat în Franta din 1972 cunosc direct unele detalii si inginer fiind, cariera mi-am desfasurat-o in istoria tehnicii, cea mai tânara ramura a istoriei care se confrunta si ea cu exigentele rigorilor carora sunt supuse toate ramurile istoriei.
Cu subcapitolul doi, intitulat : « Cu gânduri mereu spre Tara » din primul capitol intram in subiectul propriu zis al carti intitulate clar si sugestiv: Securitatea si exilul intelectualilor români în Italia. Pe parcursul celor 284 de pagini din carte, care urmeaza, sunt trecute prezentate si analizate situatiile în care s-au gasit, cu care au fost confruntate, numeroase personalitati si institutii ale exilului. Doamna Stângaciu are meritul de a nu se fi limitat la contextul italian ci a stiut sa abordeze problema exilului intelectualilor români din Italia in cadrul exilului românilor in Occident, in Lumea libera. Acesta contribuie fara îndoiala la marirea valorii cartii. De altfel nici nu se putea altfel intrucât majoritatea personalitatiilor românilor exilati care au trait un timp in Italia au schimbat domiciliul într-un sens sau altul, adica plecând sau venind în aceasta tara.
Nu intru în detalii, nu este cazul si este dificil sa aleg exemple asupra carora sa ma opresc. Nu fac decat sa recomand citirea acestei remarcabile carti. S-ar putea ca cititorul avizat sa descopere o serie de informatii care ar trebui verificate, aceasta nu diminueaza însa cu nimic valoarea cartii. Istoricii de mâine care vor scrie despre acest subiect vor avea ce face si aceasta afirmatie este valabila pentru orice carte de istorie.
Mai subliniez ca bibliografia si lista de surse este bogata si bine prezentata, ca exista o lista alfabetica a intelectualilor români din Italia din perioada 1941-1989 care contine scurte informatii biografice.
In încheierea aceastei scurte prezentari a cartii trebuie sa adaug ca ea este remarcabila nu numai sub aspectul continutului ci si al formei. Se citeste usor si cu placere. Autoarea merita toate felicitarile.